Perlele copiilor de clasa a VIII-a te fac să mori de râs
- Petre Ţache
- 13 iunie 2018, 07:42
„Genul epic este cam mare, cu multe probleme scrise de autorul care povesteşte ce a vãzut el sau ce au vãzut alţii”, a scris, sigur pe sine, unul dintre elevi, în teza sa
Cu o candoarea specificã vârstei însã, unii copii nu s-au pierdut cu firea atunci când au rãmas în panã de idei, aşa cã, în fata cerinţelor, au apelat la creativitate. De pildã, puşi sã gãseascã un sinonim al cuvântului „crengi”, unul dintre copii a bãnuit cã ar fi vorba despre „frunze”, iar altul, despre… „crãci”. Genul epic a fost o provocare pentru unii puşti de clasa a VIII-a. Cele douã trãsãturi pe care ar fi trebuit sã le scrie în tezã au reprezentat o provocare pentru unii. Pentru cã nu şi-au mai adus aminte ce-au învãţat în clasã, acestia au improvizat un pic. Şi iatã ce-a ieşit: „Genul epic este cam mare, cu multe probleme scrise de autorul care povesteşte ce a vãzut el sau ce au vãzut altii”, a fost definiţia unei eleve. „Genul epic este genul manifestat prin personaje şi prin acţiune, iar spaţiul şi timpul pot fi în prozã sau în versuri şi are o actiune în care nu ştim pânã la sfârşit ce se va întâmplã”, a scris, cu hotãrâre, un alt elev.
Subiectiva unui puşti cu un „of” personal: „În clasa mea am un prost, cum nu am mai vãzut prin alte clase”.
Creativitatea le-a fost utilã copiilor şi la subiectul privind realizarea unei propozitii subordonate subiective, introduse prin adverbul relativ „cum”. Câţiva s-au inspirat, se pare, chiar din realitate. „Unii vorbesc prostii, cum le vine la gurã”, a scris un pusti. Altul şi-a spus un „of” mai vechi, fie şi cu riscul unui enunţ gresit: „În clasa mea am un prost, cum nu am mai vãzut prin alte clase”. Când a venit vorba despre realizarea unei compuneri despre o cetate, aici toatã lumea a pãrut mai îndrãzneaţã. Din pãcate, unul dintre elevi nu vizitase nicio cetate pânã atunci, dar nu s-a lãsat deloc si a scris: „Eu nu am fost niciodatã într-o cetate, dar voi spune ceva despre o cetate care este un fel de oraş în care oamenii stãteau închişi pe vremea lui Stefan cel Mare, ca sã nu cumva sã dea turcii peste ei si sã îi batã”, a scris, cu însufleţire, unul dintre puştii de clasa a VIII-a. „Cetatea României este foarte bine supravegheatã de gãrzi, spun românii nostri, dar într-o zi gãrzile si-au cam luat-o în cap şi nu le-au mai convenit sã pãzeascã fãrã sã fie plãtiţi dublu, lumea nefiind de acord cetatea noastrã a fost batjocoritã de hoţi şi desfiinţatã”, a fost altã „perlã” amuzantã. „Am plecat în cãlãtorie, iar dupã lupte seculare în trafic, la fel ca cele date în cetate, am ajuns la mult aşteptata destinaţie”, s-a exprimat alt elev. „Titlul anticipeazã mesajul textului si deschide noi orizoante de asteptare cãtre cititori”, a concluzionat unul dintre copiii de clasa a VIII-a.
Această colecţie de „perle” a fost adunată de profesorii de limba română vasluieni, după ce au corectat tezele elevilor de clasă a VIII-a din judeţul Buzău. Aceştia le-au dat-o, ulterior, colegilor de la ziarul vasluian Vremea Nouă.