13 iunie 1990. Piaţa Universităţii, ora 4 dimineaţa. Forţele poliţieneşti îi atacă în forţă pe greviştii foamei. Corturile sunt strânse şi distruse, dispar fişele medicale, sunt confiscate obiectele personale.

Greviştii sunt agresaţi, se fac arestări, cei care scapă de bătaie sau arestare se refugiază în holul hotelului Intercontinental. Apoi se spală strada cu detergenţi, se refac marcajele, se astupă gropile. In faţa Teatrului Naţional se dă cu clor, se plantează flori, se greblează nisipul la troiţa eroilor.

Ora 5 dimineaţa. Poliţiştii atacă Institutul de Arhitectură, agresează studenţii, înconjoară Piaţa şi construiesc baraje din vehicule. Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei declară că nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă în centrul oraşului.

Ora 9,30. Atraşi de baricada construită de poliţişti între Spitalul Colţea şi cinematograful „Luceafărul”, câteva sute de demonstranţi se adună în dreptul ei şi strigă: „Jos Chiţac!”, „Jos Iliescu!

Ora 11.00. Într-un comunicat transmis prin radio se precizează cifra arestărilor -240. La Facultatea de Arhitectură are loc o conferinţă de presă a studenţilor agresaţi cu câteva ore în urmă şi a greviştilor foamei care au reuşit să scape de arestare.

Ora 12.00. Institutul de Arhitectură este luat cu asalt de un grup de bărbaţi care strigă: „I.M.G.B. face ordine”. Un alt grup, mai ales de femei, scandează: „I.C.T.B. face ordine”. Ordinea se face cu bâte, răngi şi alte asemenea dotări. Studenţii se baricadează, dar clădirea este atacată, iar geamurile sparte de grupurile de muncitori care vor să se răfuiască şi cu reprezentanţii Ligii Studenţilor. Altercaţii. Apare poliţia. Alte grupuri scandează lozinci antiputere („Jos Iliescu!”, „Jos Chiţac!”, „Jos Guvernul!”) şi îndepărtează cele două grupuri de muncitori. Apar şi curioşii, unii cu flori şi lumânări.

Ora 14.00. Dinspre străzile Academiei şi Colţei se lansează cockteil-uri Molotov, între Universitate, Arhitectură şi hotelul Negoiu, mulţimea scandează, huiduie. Apare poliţia. De pe acoperişuri se aruncă pietre şi sticle. Poliţiştii se retrag. La orele 15.45, potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul Gerneral, „preşedintele României, a cerut telefonic la Marele Stat Major (M.St.M.) să se intervină cu două detaşamente de militari în sprijinul trupelor M.I. din Piaţa Universităţii. Generalul Şchiopu Nicolae, care îl înlocuia pe şeful M.St.M., i-a propus preşedintelui Ion Iliescu ca M.Ap.N. să nu intervină în Piaţa Universităţii, ci să întărească paza la Guvern şi Televiziune.

Orele 17,30. Manifestanţii sparg barajul de poliţişti şi ajung sub balcon. Vin alte forţe poliţieneşti, dar se retrag din cauza tirului de pietre şi sticle. O explozie incendiază autobuzul poliţiei care bloca intrarea în piaţă. Poliţiştii se retrag, piaţa e ocupată. La baricada de autocamioane dinspre strada Oneşti unui autobuz i se dă foc. La orele 17.35, la M.St.M. s-a primit ordinul Preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona sediului M.I. iar la orele 19.25, preşedintele Iliescu Ion „informează pe prim adjunctul ministrului Apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei, s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. La balconul Facultăţii de Geologie, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, anunţă că studenţii Universităţii au intrat în grevă şi se baricadează în clădire până la eliberarea colegilor arestaţi. îndeamnă la nonviolenţă şi se desolidarizează de violenţele la adresa poliţiei. La scurt timp sunt atacate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi S.R.I., se aruncă sticle incendiare, izbucnesc incendii, au loc acte de violenţă, distrugeri de documente şi obiecte, sechestrări de persoane. Se răspândeşte zvonul că trenuri cu minieri vin spre Bucureşti. Ion Iliescu, președintele României proaspăt ales face un apel transmis prin radio şi televiziune populaţiei: „Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democratic la 20 mai. Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită...” În comunicatul Guvernului (condus de Petre Roman) se apreciază că este vorba de acte de terorism legionar, care trebuie oprite cu toată fermitatea.

Orele 18.00. Mii de manifestanţi ocupă curtea Televiziunii, deşi zona este apărată de trupe de poliţie şi de civili. Indivizi înarmaţi cu ciomege şi arme de atac improvizate pătrund prin intrarea din strada Pangratti, lăsaţi să treacă de forţele de ordine. Au loc violenţe. Se întrerupe emisia, în incinta Televiziunii sunt distruse filmoteca, maşinile de titraj I.B.M., cabinele de montaj, mobile, sunt rupte firele telefonice, dispar sau se distrug documente, se sparg geamuri, se atacă violent persoane. Când se reia emisia, peste câteva ore, Răzvan Theodorescu, Emanuel Valeriu şi Alexandru Stark (legat la cap) sunt vădit tulburaţi şi dezorientaţi.

La orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte (13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată.

14-15 iunie

Dis-de-dimineaţă, între 10.000 şi 12.000 de mineri din Valea Jiului descind în Capitală. Având girul conducerii superioare a ţării, dar având şi bâte, lanţuri, bastoane, ciomege ş.a. minerii iau în stăpânire Capitala şi încep să împartă energic pedepse celor care -credeau ei, minerii, sau fuseseră instruiţi să creadă - se făcuseră vinovaţi de violenţele din ziua precedentă. E suficient pentru oricine să aibă proaspăt în minte inventarul ţintelor spre care s-a dirijat mânia minerilor în cele două zile 14 şi 15 iunie -pentru a înţelege ce fel de informaţii şi instructaje le-au fost servite spre a li se forma convingerile şi înarma braţul. Marea vinovată a tot ce se întâmpla în ţară era considerată, în anumite medii, opoziţia. În consecinţă, preluând aceste opinii, minerii se avântă în luptă spre ai lichida în primul rând pe capii Opoziţiei. Înarmaţi pe lângă bâte, răngi, bastoane etc, cu fotografiile liderilor Opoziţiei, ei pornesc în căutarea acestora. Reuşesc să ajungă la locuinţa lui Ion Raţiu pe care o devastează, spre ţinere de minte. Sediile partidelor istorice, din Bucureşti şi din provincie (fiecare oraş îşi are minerii lui!), au fost devastate şi deposedate de unele bunuri. Muzeul Ţăranului Român e luat cu asalt pentru că minerii îl confundă ca sonoritate cu P.N.Ţ.C.D.

Iniţial s-a anunţat că în sediile partidelor vizitate au fost găsite indicii compromiţătoare: bani falşi, utilaje de fabricat bani falşi, droguri, acte de identitate false ş.a. Ulterior cercetările mai aplicate au stabilit că totul fusese o exagerare de proporţii.

Din galeria pedepsiţilor nu putea să lipsească presa, presa independentă. Ziarele şi revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada au fost atacate şi devastate, iar unii ziarişti agresaţi. Unele dintre aceste publicaţii n-au apărut câteva zile, încă înainte de vizita minerilor, reprezentanţii Sindicatului liber al tipografilor din Combinatul Poligrafic Bucureşti fac o demonstraţie împotriva unor ziarişti. Minerii năvălesc în redacţia României libere, distrug tot ce văd cu ochii, bagă spaima în angajaţii ziarului. Unul dintre liderii minerilor decide: „Din acest moment acest ziar nu mai apare!”. Întrebat cine este el, se prezintă: „Sunt reprezentantul tuturor minerilor din România”.

Minerii au convocat apoi conducerea Combinatului Poligrafic şi pe reprezentanţii tipografilor pentru a ordona interzicerea ziarului. Alte categorii de populaţie vânate în acele zile au fost studenţii, intelectualii în general (s-a activat mai vechea deviză „Moarte intelectualilor!”) şi toţi cei bănuiţi prin aspect fizic sau prin alte semnalmente că fac parte din categoriile care susţin ideile opoziţiei şi ale presei independente sau că au trecut prin Piaţa Universităţii. Studenţii sunt şi ei pedepsiţi, la ei acasă. Se pătrunde în forţă în Universitate şi în Institutul de Arhitectură. Studenţii şi studentele sunt bătuţi şi ameninţaţi, cadrele didactice nu sunt nici ele ignorate, incintele facultăţilor, laboratoarelor, sălilor de curs poartă urmele furiei devastatoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul Militar s-au mai înregistrat 139 de victime internate în spital şi 403 de victime înregistrate în ambulator la cele 14 spitale din Bucureşti.

O parte din victimele sus amintite sunt înregistrate la data de 14 iunie 1990 când forţele de ordine au folosit minerii pentru atacul plănuit împotriva unei părţi a populaţiei Bucureştiului, respectiv împotriva populaţiei aflate la acea oră pe străzile Capitalei sau în instituţiile şi sediile partidelor şi asociaţiilor vizate de autorităţile statului pentru a fi vandalizate. Astfel, au fost atacate: sediul Societăţii Scriitorilor Români, sediul central al PNŢCD, sediul ziarului „Viitorul” al PNL, sediul Ministerului Economiei Naţionale - Direcţia Avizare şi Investiţii din imobilul în care era sediul PNL, sediul Centrului de calcul al Universităţii Bucureşti, sediul Intreprinderii poligrafice „I.R.”, sediul ziarului „România liberă”, sediul Institutului de Arhitectură „Ion Mincu”, sediul central al PNL, sediul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, sediul Ligii Studenţilor, sediul Universităţii Bucureşti, sediul Facultăţii de Drept din Bucureşti și altele.

Potrivit documentului întocmit de Parchetul Militar, “este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşinduşi atribuţiile prevăzute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării).”

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)