Hitler şi naziştii sunt doar un găinaţ spune liderul AfD
- Alexandru Afrim
- 3 iunie 2018, 10:34
Hitler şi naziştii sunt doar un găinaţ în cei peste 1.000 de ani de istorie germană, spune Alexander Gauland, liderul AfD
”Hitler şi naziştii sunt doar un găinaţ în cei peste 1.000 de ani de succese din istoria germană”, a declarat Gauland la o reuniune a organizaţiei de tineret a AfD, în landul Turingia (est).
Gauland nu a negat responsabilitatea germană faţă de regimul nazist.
”Numai cei care îşi cinstesc trecutul au puterea de modela viitorul”, a mai spus el.
Însă liderul AfD a subliniat că aceasta este doar o parte din ”ilustra” istorie germană.
Gauland, împreună cu alt lider al formaţiunii, Joerg Meuthen, au luat cuvântul la acest congres al tineretului AfD, cu o lună înaintea congresului la nivel federal al partidului, la Augsburg.
Principala diferenţă între partidul-mamă şi organizaţia de tineret este poziţia lor faţă de UE, a subliniat Damian Lohr, liderul Alternativei Tinere.
”Uniunea Europeană trebuie să moară pentru ca Europa să poată trăi”, a declarat el.
Meuthen i-a îndemnat pe membrii organizaţiei de tineret să se alăture partidului în ”lupta pentru Europă mai bună”.
”Noi vrem o Europă a patriilor”, a declarat el la congres.
Organizaţia de tineret, care susţine că are aproximativ 2.000 de membri în Germania, urmează să îşi dea un program în cadrul acestui congres.