Organizația PSD Galați condamnă public decizia celor care au părăsit partidul în ultima perioadă
- Maria Stan
- 25 mai 2018, 14:21
Organizaţia Judeţeană Galaţi a Partidului Social Democrat (PSD) condamnă public decizia celor care au părăsit partidul „pentru a se alătura adversarilor", care au atacat în permanenţă formaţiunea social-democrată, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de liderul PSD Galaţi, europarlamentarul Dan Nica.
„Organizaţia Judeţeană Galaţi a Partidului Social Democrat condamnă public decizia celor care au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari şi care au atacat în permanenţă partidul nostru. Este un gest lipsit de onoare faţă de colegii de partid, dar şi faţă de cei care au votat PSD. PSD a fost, este şi va fi cel mai puternic partid din România. Este partidul care a realizat şi realizează cele mai importante lucruri pentru România şi pentru bunăstarea concetăţenilor noştri", precizează Nica, în comunicat.
Totodată, PSD va continua să-şi ducă la îndeplinire programul de guvernare şi reforma în justiţie.
„Rămânem uniţi pentru a duce la îndeplinire cel mai ambiţios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii. Suntem uniţi în lupta cu statul paralel! Nu vom ceda şi vom duce până la capăt reforma Justiţiei, pe care am început-o pentru a pune capăt abuzurilor şi nedreptăţilor care au măcinat societatea românească şi prin care s-a încercat subminarea şi uzurparea puterii politice aleasă prin votul democratic a milioane de români", potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, social-democrații au precizat că în contextul în care există presiuni şi se alocă resurse pentru dezbinarea partidului, PSD va rămâne unit pentru a finaliza reformele pentru societate şi democraţie.
„Suntem conştienţi că sunt presiuni enorme şi se alocă resurse uriaşe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului nostru cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate şi democraţie. Cei care au trădat PSD sunt doar un angrenaj din acest plan subversiv de a împiedica cu orice preţ adoptarea Legilor justiţiei şi îndeplinirea programului de guvernare prin care PSD poate reconfirma că este partidul cel mai capabil să conducă România. Răspunsul nostru este clar şi simplu: Suntem uniţi! Nu cedăm! Mergem până la capăt!", menţionează sursa citată.