COLDEA este cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai, dar REPETENT al ACADEMIEI DE INFORMAȚII

COLDEA este cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai, dar REPETENT al ACADEMIEI DE INFORMAȚII

Din toamna anului trecut, fostul prim-adjunct al şefului SRI, generalul Florian Coldea, predă două ore pe săptămână la Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) cursul de masterat ”Intelligence şi decizie politică”, având statut de cadru didactic asociat şi fiind remunerat în regim de plată cu ora.

Informaţia conform căreia Coldea este profesor a fost aflată de jurnalişti abia la sfârşitul lunii ianuarie 2018, iar reprezentanţii UBB Cluj-Napoca au confirmat informaţia şi au declarat la acea vreme că selecţia personalului didactic asociat remunerat în regim de plata cu ora se face la nivelul departamentului didactic şi este avizată de Consiliul facultăţii.

”Florian Coldea susţine, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filozofie al UBB, Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, un curs la nivel masterat (2 ore/săptămână) cu denumirea <Intelligence şi decizie politică>. Domnia sa este angajatul Universităţii <Babeş-Bolyai> în calitate de cadru didactic asociat remunerat în regim de plată cu ora, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată – 8.11.2017-1.03.2018, cu normă parţială. Selecţia personalului didactic asociat remunerat în regim de plata cu ora se face la nivelul departamentului didactic şi este avizată de Consiliul facultăţii”

Florian Coldea este originar din comuna Tȃrnova judeţul Arad, a absolvit un liceu industrial din municipiul Arad şi a studiat un an si jumătate la Institutul Politehnic din Timişoara, unde studia şi Gheorghe Falcă.

Ne puteți urmări și pe Google News

A renunţat la Institutul Politehnic după ce a căzut mai multe examene şi a urmat Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, pe care a absolvit-o în anul 1996, dar nu a obţinut note de trecere la examenul de licenţa, pe care l-a trecut doar anul următor, rămȃnȃnd aşadar repetent, scrie Gazeta de Cluj.

Din caracterizările făcute de foşti colegi de academie reiese că era o persoană arogantă, introvertită, interesată mai mult de imaginea şi poziţia sa, fără prea multe relaţii de prietenie, tipul „carieristului”.

Devotamentul faţă de fostul preşedinte Băsescu şi lipsa de scrupule în acţiunile sale i-au conturat un portret de funcţionar slugarnic, de tipul securistului habotnic din perioada bolşevică, capabil de orice abuz pentru a executa ordinele stăpânului care l-a promovat în funcţie şi grad, fiindu-i devotat orbeşte acestuia. Deşi îi place să facă pe misteriosul, Coldea este în realitate un individ lipsit de orizont intelectual (vezi eşecurile la examenele din facultate şi din academie) şi de capacitate de comunicare, precum şi de discernământ şi de spirit critic, fiind considerat capabil de orice de către ofiţeri din SRI care l-au cunoscut mai bine : “ Este capabil să îngroape orice şi pe oricine”.

Presa scrie că Florian Coldea este, probabil, ofiţerul cu cea mai rapidă ascensiune din istoria serviciilor româneşti: ”Din 1996, de la gradul de sublocotenent, până în 2005, la gradul de maior, nu e decât un pas foarte mic, mai ales dacă acesta s-au petrecut sub privirile binevoitoare ale lui Gheorghe Dan”. Generalul Gheorghe Dan a decedat în anul 2011, însă a fost unul dintre cei mai puternici oameni din România.