Copilul otrăvit se simțea bine la sosirea ambulanțelor

Copilul otrăvit se simțea bine la sosirea ambulanțelor

„Un caz extrem de ciudat”, spun toate cardrele medicale care au acționat în mod direct în cazul băiețelului de 3 ani și jumătate, mort după ce ar fi consumat un kebab. Singurele probe care pot face lumină în cauza morții lui sunt probele prelevate de INML București, în urma autopsiei

Șirul evenimentelor se completează de la o zi la alta, când noi amănunte ies la iveală despre cum s-a petrecut tragedia de marți, 15 mai. Stelian Nedelcu, tatăl copilului, a povestit presei că cei trei - el, mama și fiul, au început să se simtă rău la câteva ore după ce au consumat kebab de la un renumit fast-food din Capitală.

Au acuzat simptome de toxiinfecție alimentară și au apelat 112, solicitând de două ori ambulanță. La sosirea ambilor medici urgentiști, la distanță de două ore între cele două consultații, surse din cadrul anchetei spun că „dintre cei trei, copilul se simțea cel mai bine. Era activ și nu prezenta simptome severe”. Ambele echipaje de urgență provin de la firma privată de ambulanțe Hipocrat, care-și desfășoară activitatea sub contract cu SUUB.

Familia Nedelcu a apelat pentru a treia oară la serviciul de ambulanță prin 112, cerând transport la spital, deoarece simptomele băiatului lor persistau. Mașina de salvare trimisă a fost doar cu șofer, adică strict pentru transportul într-o unitate de urgență, deoarece nici medicii care au oferit consultație anterior și nici tatăl nu au semnalat o stare generală de sănătate critică a pacientului, spun surse.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ambulanța a ajuns după mai multe ore, conform tatălui, când starea generală a copilului se alterase foarte grav: devenise apatic, cianotic, prezenta dificultăți de respirație.

Ce s-a întâmplat la spital

Medicii de gardă au fost șocați când l-au primit pe băiețel, care se afla „într-o stare de deshidratare aproape incompatibilă cu viața”. Pediatrii de la Balș au făcut eforturi supraomenești pentru el, însă deshidratarea puternică și „grava insuficiență multiplă a organelor” l-au răpus în mai puțin de 8 ore.

Părinții nu au orbit

Surse din spital spun că de la părinți nu au putut afla mai nimic: „Tatăl era în stare de șoc, nu ne-a putut explica ce s-a întâmplat. Părinții au suferit și ei semnele unor intoxicații, nu foarte severe și nu au orbit, ci doar au acuzat tulburări de vedere, simptome comune în aceste cazuri. Nu au necesitat internare”, ne-a spus un medic de la Balș. Menționăm și că surse de încredere ne-au declarat că băiatul nu avea probleme de sănătate sau un deficit imunitar, iar suspiciunea care primează este că moartea a fost provocată de o substanță toxică, nu de Salmonella, E-coli etc.

 

S-au prelevat probe de la shaormerie și de acasă

Agenții ANSVSA au fost singurii care au reușit să descindă și să adune probe din shaormeria suspectă, deoarece patronul a pus zăvorul pe uși imediat după sosirea celor menționați. O parte din rezultatele analizelor au ieșit și toate sunt negative. Se așteaptă raportul complet la începutul acestei săptămâni, iar peste alte trei săptămâni vor fi gata cele de la INML. În momentul de față, cazul este catalogat ca fiind moarte suspectă și este preluat de cei de la Omoruri, din cadrul Poliției Capitalei.

Găsiți mai multe informații despre acest caz tulburător pe www.evz.ro.