Schimbarea băii în 3 pași simpli, într-o singură zi!

Schimbarea băii în 3 pași simpli, într-o singură zi!

Puteți da un look nou băii cu doar trei elemente noi, care nu vor necesita un buget consistent și nici nu vor cere mult timp în confecționare. Practic, puteți avea o baie „nouă” în doar o singură zi.

Pasul 1 – chit nou

Dacă aveți faianță albă sau una deschisă la culoare, puteți merge pe o nuanță de maron a noului chit. Acesta va da un aer de proaspătă renovare și contrastele alese cu bun gust mereu oferă rezultate excepționale. Dacă aveți gresie de culoare închisă, optați pentru un chit alb, crem etc. În timp ce chitul se usucă, trecem la următorul element!

 

Pasul 2 – o planșă de lemn pentru cadă

Un astfel de accesoriu este foarte util în momentele de relaxare, este un element clasic care denotă eleganță și romantism și este atât de ușor de confecționat încât ar fi păcat să nu vi-l confecționați singuri. Planșele pentru cadă pot fi și un cadou pentru cei dragi, deci puteți confecționa mai multe, dacă vă apucați de treabă!

Aveți nevoie de: o planșă de lemn pe dimensiunea căzii, o bucată lungă de lemn pentru suporturile laterale și o bucată scurtă, cu șanț, pentru suportul de carte.

Însemnați cu un marker locurile unde trebuie să ajungă suporturile de sprijin, tăiați bucata lungă în două piese care să corespundă lungimii și lipiți cu adeziv sau silicon rezistent la umezeală. La fel procedați și cu suportul de carte. Se recomandă folosirea adezivului rezistent la apă în locul filetelor metalice, deoarece acestea ruginesc și macină lemnul în contact cu umezeala. Vopsiți cu lac planșa și lăsați-o la uscat 12 ore sau timpul indicat de producător.

 

Pasul 3 – o scară veche, un nou suport de prosoape

Vă amintiți scările de pe vremea bunicilor, confecționate din lemn rotunjit, subțire? Dacă din întâmplare ați păstrat una, acum veți avea un superb suport pentru prosoape, care poate fi îmbogățit și cu coșulețe pentru depozitare.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News