Cu ceva timp în urmă, cînd Tefeliștii l-au somat să le sară în ajutor pentru a bloca Legile Justiției, Klaus Iohannis le-a răspuns, zîmbind misterios, cum cum procedează el cînd vrea să pară măreț, că așteaptă să le primească la promulgare și apoi va găsi soluții ca Legile să nu intre în veci în vigoare.

Miercuri, 2 mai 2018, Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul unei declarații de presă ținute pe la prînz, că a trimis pachetul de legi ale Justiției la CCR și a sesizat Comisia de la Veneția pentru a obține un punct de vedere despre aceste documente. Lui Klaus Iohannis i s-a cerut în multe rînduri pînă acum să sesizeze Comisia de la Veneția în legătură cu legile Justiției. Despre această manevră a adversarilor PSD din presă, din politică și din piață, s-au formulat multe explicații, între care s-a detașat cea potrivit căreia sesizarea paria pe respingerea Legilor de către un organism extern. Și chiar dacă punctul de vedere al Comisiei e doar consultativ, în bunul obicei al babuinilor de la noi, verdictul ar fi fost invocat ca literă de lege, ca semn venit de la Dumnezeu și prin asta obligatoriu de respectat. Nenorocitul sifilis al boierilor fanarioți de a apela la ajutor extern în ciorovăielile interne.

Nu cred că acesta e scopul principal al sesizării Comisiei. PSD și ALDE au dovedit că sînt în stare să dea cu tifla oricărui argument extern cînd vine vorba de Legile Justiției. Intrarea acestor legi în vigoare e în primul rînd garanția că președintele nu va mai putea folosi Binomul SRIDNA pentru a scoate din joc lideri PSD și ALDE.

Chiar în ziua cînd Klaus Iohannis se năpustea asupra Legilor Justiției, opinia publică din România afla de clasarea dosarului deschis de DNA împotriva lui Tiberiu Nițu. Fostul procuror fusese transformat peste noapte în penal, pentru a-i da posibilitate lui Klaus Iohannis să-și aducă în această funcție pe unul dintre oamenii săi de serviciu, numitul Augustin Lazăr, pe cît de mediocru, pe atît de credincios familiei Iohannis.

Fanii Comisiei de la Veneția în frunte cu Klaus Iohannis pledează pentru sesizare știind că punctul de vedere asupra Legilor Justiției poate veni la Sfîntu Așteaptă.

Scopul manevrei meșterite de Klaus Iohannis e lesne de deslușit din somarea CCR să nu se grăbească cu o decizie privind Legile Justiției, primite a nu știu cîta oară spre verificare, ci să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția. CCR s-a pronunțat deja în legătură cu constituționalitatea Legilor Justiției. A făcut observații, observațiile au fost transpuse în practică de Parlament. Legile Justiției au ajuns la promulgare. Fără sesizarea Comisiei de la Veneția, CCR s-ar putea pronunța în cîteva zile, dat fiind că gestul lui Klaus Iohannis nu depășește hotarele șmecheriei ieftine. Stropșinduse la CCR, Klaus Iohannis speră ca instituția să aștepte verdictul Comisiei de la Veneția. Și cum acest verdict va veni la Sfîntu Așteaptă, Legile Justiției vor fi trecute pe linie moartă în așteptarea deciziei CCR.

Desigur se poate glosa mult pe seama faptului că președintele României apelează la un arbitru extern într-o chestiune de conflict cu Parlamentul României, dovedind prin asta că disprețuiește instituțiile naționale. Dacă ne gîndim la întreaga politică externă promovată de Klaus Ioannis după decembrie 2016, pe fondul somnolenței întruchipate de ministerul nostru de Externe, inițiativa lui Klaus Ioannis n-ar trebui să ne surprindă. Teoretic ales de popor român – spun, teoretic, deoarece l-au ales Marile puteri, cele care l-au folosit în postdecembrism pe șeful statului ca un instrument de rezolvare a propriilor interese – Klaus Iohanis s-a străduit din răsputeri să facă din România proasta-n târg a Uniunii Europene. Incapabil să ducă o minimă politică în plan intern, Klaus Iohannis a supraviețuit în funcție numai și numai cu sprijin extern. Mai mult ca sigur pariază pe acest sprijin și în obținerea celui de-al doilea mandat. Nu cred însă că sesizarea Comisiei de la Veneția are o altă semnificație decît cea de a amîna sine die intrarea în vigoare a legilor Justiției. Aruncînd o privire în urmă, vom constata o aventură de-a dreptul comică a acestor legi. Ele au fost trimise de cuplul PNL-USR în mai multe rînduri la CCR într-un ping-pong deja previzibil în intenția sa de a amîna intrarea lor în vigoare. PNL și USR șiau epuizat posibilitățile de a le amîna aplicarea. O dată legile ajunse la Klaus Iohannis, acesta n-a făcut altceva decît să preia ping-pongul cuplui PNL-USR.

Rămîne de văzut dacă CCR va avea curajul să nu mai aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția și să se pronunțe cît mai repede asupra legilor. Asta pentru că șmecheria cu sesizarea Comisiei e prea bătătoare la ochi pentru ca CCR să intre în jocul președintelui și mai ales pentru că gestul lui Klaus Iohannis jignește grav CCR prin punerea la îndoială a competențelor sale în favoarea celor ale factorului extern. Un argument în plus pentru CCR ar fi și faptul că s-ar crea astfel un precedent periculos:

Apelul la forțe străine din partea unei forțe interne în clipa cînd a pierdut bătălia politică internă.

Dacă anunțul privind trimiterea pachetului de legislație cere și sesizarea Comisiei de la Veneția nu reprezintă o noutate, în gestul lui Klaus Iohanis de miercuri pot fi semnalate însă două noutăți.

Prima se referă la momentul în care a ținut declarația de presă:

2 mai, pe la prânz, după minivacanță. În alte împrejurări Klaus Ioannis nici n-ar fi fost la serviciu, avînd în vedere că se scoală tîrziu pentru a se îndrepta spre București. Noutatea constă, așadar, în graba de a da o lovitură PSD. Asta înscrie declarația în războiul declanșat de Klaus Iohanis împotriva PSD după afacerea cu ambasada de la Ierusalim.

A doua noutate constă în presărarea declarației de presă cu numeroa se atacuri la adresa Guvernului, la adresa PSD. Creație a minților mici care sunt consilierii președintelui (după încheierea mandatului lui Traian Băsescu ne-am dat seama cam ce mediocrități stau pe ouă la Palatul din deal), textul nu iese din comun prin vreo formulare mușcătoare.

Toate atacurile sînt clișee ieftine din recuzita de clișee anti-PSD. Văzîndule te întrebi dacă nu cumva o fi venit din concediu Dobrovolschi, fostă Pușcalău. Și pigmentarea anunțului cu atacuri în stilul Traian Băsescu dă seamă de amplificarea războiului din partea lui Klaus Iohannis.

Nu cred că se mai îndoiește cineva de adevărul unui război pornit cu toate armele din dotare de către Klaus Iohannis împotriva majorității parlamentare. Din acest punct de vedere, reacția PSD la intervenția prezidențială mi s-a părut de o blegeală magistrală. Liderii PSD s-au grăbit să explice atacul lui Klaus Iohannis în loc să contraatace, la rîndu-le. Să nu-și dea seama PSD că vremea lui pupat Piața independenței cu Klaus Iohannis s-a încheiat? Să nu-și dea seama lideri PSD și ALDE că președintele va folosi împotriva Guvernului, împotriva majorității parlamentare toate instrumentele de care dispune, de la boicotarea unor iscălituri fără de care unele decizii ale guvernului nu pot deveni realitate pînă la folosirea din plin a instituțiilor de forță SRI, SIE, DNA? După opinia mea PSD e conștient că războiul a început. Numai că din punct de vedere mediatic, din partea PSD el nu poate fi susținut de nimeni. Lui Traian Băsescu i s-au opus în plan mediatic, pe vremea USL, actori mediatici de forță, precum Crin Antonescu și Victor Ponta. Deși Klaus Iohannis n-are nici pe departe verbul mușcător al lui Traian Băsescu și energia nemăsurată a acestuia, totuși, în materie de atacuri mediatice el dă clasă liderilor PSD și ALDE. Cine să-i țină piept lui Klaus Iohannis? Liviu Dragnea? Viorica Dăncilă?

Românii văd în confruntarea politică și un război al verbului. De aceea, chiar și cei care-l urau pe Traian Băsescu nu puteau să nu aprecieze intervențiile sale publice. Așa cum și intervențiile lui Crin Antonescu erau gustate. Îl vedeți pe Liviu Dragnea rostind ceva memorabil împotriva lui Klaus Iohannis? O vedeți pe Viorica Dăncilă stîrnind jubilații printr-o vorbă nimerită despre Klaus Iohannis?