ERUPȚIE VULCANICĂ în Japonia. Autoritățile au emis AVERTISMENTE pentru localnici. SEMNELE PERICOLULUI viitor. News alert
- Codrin Dobrescu
- 20 aprilie 2018, 16:14
După un sfert de mileniu de inactivitate, un vulcan din Japonia de sud a erupt, joi, lansând abur și cenușă la sute de metri în aer. Autoritățile nipone au avertizat localnicii să nu se apropie de zona montană respectivă.
Meteorologii din Japonia au avertizat că eupția Muntelui Io de joi ar putea fi precursorul unui eveniment mai puternic.
„Există o posibilitate să devină mai activ”, susține un oficial al Agenției Meteorologice Japoneze (JMA), Makoto Saito, confirmând erupția.
Reprezentantul agenției guvernamentale a susținut o conferință de presă televizată prin care i-a avertizat pe rezidenții din zonă să nu se apropie de situl activității vulcanice, din cauza răspândirii rapide a cenușei vulcanice din zona craterului.
A fost prima erupție a muntelui, care face parte din grupul de vulcane din Munții Kirishima, din 1768, potrivit JMA.
Oficialii avertizează că există un pericol ca rocile imense sa lovească într-o zonă cu raza de trei kilometri. Eurpția a lansat fum, roci și cenușă la peste 400 de metri în aer. JMA a surprins imagini de la fața locului, arătând cum se ridică fumul din mai multe zone ale muntelui.
În momentul raportării acestei știri, nu există rapoarte care să vizeze răniți, conform secretarului-șef al cabinetului prim-ministrului, Yoshihide Suga, care a adăugat că guvernul ia „toate măsurile posibile” pentru a preveni pagube și decese.
Japonia este situată în așa-numitul „Cerc de Foc” al Pacificului, unde se înregistrează o mare parte din cutremurele și erupțiile vulcanice ale globului.