LEGUMELE din Turcia, PERICOL PUBLIC. Descoperire de ultimă oră LÂNGĂ CAPITALĂ. Evitaţi consumul de… Breaking news
- Sorana Pătra șcu
- 18 aprilie 2018, 09:30
În România au ajuns noi importuri cu conținut de substanțe interzise pentru alimentație! Inspectorii Autorității Naționale și pentru Siguranța Alimentelor au prelevat probe din legume şi fructe provenite din țări terțe, dintr-un depozit din județul Ilfov.
Site-ul Agrointel.ro scrie că probele prelevate dintr-un transport de dovlecei provenit din Turcia, analizele de laborator au pus în evidență o depășirea a limitei maxime admise pentru substanța Metalaxil-M, o substanță folosită ca fungicid, utilizată pentru combaterea manei la diferite tipuri de legume și fructe. Aceasta are, în general, o toxicitate acută scăzută dar odată consumat produsul cu reziduuri pot apărea efecte alergice pentru ochi și piele.
Astfel, conform procedurilor, întregul lot de 19.644 de kg de dovlecei a fost distrus prin incinerare (în data de 13.04.2018). Important de precizat că autoritățile susțin că nicio cantitate din acest produs nu a ajuns în consum.
„Verificările cu această tematică se realizează în posturile de inspecţie la frontieră şi în punctele finale de import, vizează determinarea prezenţei şi a încadrării în limitele admise ale reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele provenite din import”, explică ANSVSA.
Supravegherea şi controlul acestor substanţe se realizează prin prelevarea de probe şi analizarea acestora în cadrul laboratoarelor judeţene şi a Laboratorului Național de Referință din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București.
Reamintim că săptămâna trecută 1.100 tone de cartofi care proveneau din Egipt au primit interdicția de a intra în țară prin portul Constanța, deoarece, conform analizelor de laborator a fost depistată prezența bacteriei Ralstonia solanacearum (Putregaiul brun).