Spectacole după clasici ai literaturii, la Timișoara

Spectacole după clasici ai literaturii, la Timișoara

Teatrul Național din Timișoara prezintă vineri și sâmbătă două spectacole după clasici ai literaturii.

Vineri, 13 aprilie, se joacă „Nopți albe”, o adaptare după Fiodor Dostoievski în regia lui Stefano de Luca, iar sâmbătă, 14 aprilie va fi prezentat spectacolul „Iată femeia pe care o iubesc”, după piesa scrisă de Camil Petrescu, în regia Mihaelei Lichiardopol.

Ambele spectacole se joacă în Sala Mare a Naționalului, începând cu ora 19.00. „Nopți albe păstrează delicatețea confesiunii într-o față a iubirii pur dostoievskiene, un filigran străbătut de singurătate, de vis, și de un umor gracil, fin, ca un zâmbet”, spune consultantul artistic al instituției.

Scrisă în 1943 piesa lui Petrescu a avut premiera numai un an mai târziu, pe scena TNB, în regia autorului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News