PNL îl cheamă la raport pe ministrul Justiței în Parlament

PNL îl cheamă la raport pe ministrul Justiței în Parlament

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, miercuri, la Parlament, că liberalii au decis să-l convoace pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la dezbaterea „Ora Guvernului”, la Senat, în contextul raportului Grupului statelor împotriva corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei.

„În concluziile raportului GRECO cred că puteţi recunoaşte foarte multe dintre obiecţiile pe care PNL le-a formulat faţă de modificările legilor Justiţiei şi, de asemenea, foarte multe obiecţii pe care le-am avut faţă de comportamentul general al coaliţiei de guvernământ împotriva sistemului de justiţie. Am luat decizia să îl convocăm pe ministrul Justiţiei în cadrul procedurii 'Ora Guvernului' la Senat pentru a prezenta Senatului şi opiniei publice domnul Tudorel Toader ce are de gând să facă ca ministru al Justiţiei, ţinând cont de concluziile prezentate în raportul GRECO, care în mod evident au o legătură directă şi cu ceea ce se întâmplă în Mecanismul de Cooperare şi Verificare, şi mai ales în ce măsură este dispus domnul Tudorel Toader ca ministru al Justiţiei să renunţe la girarea asaltului sistematic pe care îl fac formaţiunile de guvernământ PSD şi ALDE împotriva independenţei justiţiei şi împotriva luptei împotriva corupţiei", a spus Orban la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Orban a precizat că „bătălia pe legile justiţiei este departe de a se încheia".

„După cum ştiţi, am atacat din nou la CCR acele modificări care din punctul nostru de vedere rămân neconstituţionale. De asemenea, suntem convinşi că preşedintele se va apleca cu toată seriozitatea asupra acestor proiecte de acte normative şi că nu va fi cazul să fie promulgate atât de repede. De asemenea, considerăm că trebuie să apară semne de normalitate şi în cadrul coaliţiei de guvernare, să mai renunţe la toate acele propuneri care afectează independenţa justiţiei, care pun în pericol campania anticorupţie şi mai ales generează o percepţie atât de negativă asupra României pe plan european", a completat Ludovic Orban.

Liderul liberalilor a subliniat că trebuie să se ţină cont de acest raport.

„Nu poţi să nu ţii cont de acest raport. Grupul statelor împotriva corupţiei este o organizaţie importantă cu mare influenţă - poate influenţa multe decizii la nivel european, care pot să ne dezavantajeze dacă actualii guvernanţi nu se trezesc din nebunia de care sunt dominaţi de la câştigarea alegerilor", a afirmat Orban.

Grupul statelor împotriva corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, se declară, într-un raport publicat miercuri, profund îngrijorat de anumite aspecte ale legilor privind statul de drept în România.