Unde se inaugurează cel mai modern skatepark din Banat

Unde se inaugurează cel mai modern skatepark din Banat

La Reșița se inaugurează, joi, cel mai modern skatepark din Banat, în urma unei investiții importante realizată de municipalitate.

Primăria Reșita inaugurează skatepark-ul amenajat în Centrul Civic. Proiectul a fost demarat în aprilie anul trecut, iat lucrările au costat aproximativ 400.000 de lei, informează Biroul de presă al Primăriei Reşiţa. „Aleşii locali au dorit să arate că tinerii cu astfel de pasiuni nu au fost daţi uitării și au răspuns pozitiv solicitării acestora și a campaniei de strângere de semnături, aprobând finanțarea Urban Skate Park în Centrul Civic, în zona dintre Hotelul Semenic și Romarta, o locație de aproximativ 600 de metri pătrați care oricum era cunoscută și folosită de skateri şi bicicliști, chiar dacă nu era amenajată în acest sens“, se precizează într-un comunicat de presă transmis de municipalitatea reșițeană.

Pentru ca noua investiție să fie utilă unui număr cât mai mare de tineri, s-a avut în vedere acoperirea tuturor gradelor de performanță, astfel că zone importante din skatepark  sunt destinate începătorilor, existând însă și  trasee pentru riderii de nivel mediu și avansați. În plus, întreg proiectul a fost gândit pentru a putea fi folosit și în vederea organizării de competiții. (Sursa foto: Expres de Banat)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News