România beneficiază, încă de la botezul ei istoric, de indulgența dumnezeiască și domnește peste un climat temperat, are forme de relief pitorești care mângîie ochiul și-cea mai importantă caracteristică-e plină de resurse naturale.

Am fost mereu în fruntea cozii clasamentelor europene de tot felul, dar reflexul de naţiune mare a rămas, la fel şi frustrările. Nu am văzut, dincolo de orgoliul rănit şi de teoria complotului, un orgoliu care să îndemne la acţiune şi o frustrare care să ducă nu la lamentaţii, ci la acţiune încrâncenată, la proiecte şi la solidaritate disperată.

Însă,o sinteză rece ne arată că România alunecă paradoxal dar repede spre o zonă a riscului major, diluându-și forța economică, parcă de bunăvoie, sleindu-se de putere și adoptând implacabil orbecăiala că simbol național.

Este paradoxal, deoarece aveam toate datele că să reușim și totuși, constructorii naționali au creat un balansoar demografico-economic în care au denaturat mijloacele și au alungat scopul.

O menghină colosală strânge viitorul demografic al României și are trei puncte de sprijin:

   •    Emigrația – România pierde 305 cetățeni pe zi și putem bănui că îi pierde pe cei apți de muncă, este top 1 mondial între țările care nu au un conflict în desfășurare pe teritoriu, raportat la numărul de locuitori. (sursă:ONU).

   •    Se estimează că cca 3,4 milioane de români (17% din total populației) activează în străînătate. Doar pentru comparație, forța de muncă angajată înregistrată în România în 2017 era de că 4,8 milioane de oameni (sursă:INS). Populația rezidentă a României a scăzut cu cca 1,75 milioane de persoane (de la cca 21,38 milioane în 2005 la cca 19,63 mil în 2017-sursă:INS).

   •    Îmbătrânirea populației și efectul ieșirii la pensie a ”generației decrețeilor”-cei născuți între 1966-1974- îmbătrânirea populației este un trend european care poate afecta grav dezvoltarea acestei zone economice și poate explica totodată strategia economiilor puternice precum Germania de a “adopta” azilanți. România are o mediană a vârstei (valoarea la care numărul celor peste acea vârstă este egal cu al celor sub acea vârstă) sub cea a UE, dar dacă analizăm dinamica ei și coroborăm cu emigrația (cei care pleacă din țară sunt în general sub mediană), trendul țării noastre este îngrijorător. În 2016, mediana avea valoarea 42,6 ani și crescuse cu 4,3 ani din 2001, adică cu 0,3 ani/an (sursă:Eurostat). Generația decrețeilor, deși numai din 1984 numărul nou-născuților a început să scadă, cuprinde cca 2 milioane de copii. Un calcul simplu ne arată că cei născuți începând cu 1966 au astăzi vârstă de 52 de ani și peste cca 10 ani încep să iasă la pensie. Dacă astăzi ei reprezintă majoritatea celor 4,8 milioane de angajați plătitori de taxe, începând cu 2028 vor ieși din sistemul de contribuție. Cine și de unde le va plăti lor pensiile? Faptul că veniturile din pensie ale acestora sunt în risc este mai puțin grav decât faptul că resursele de producție ale României vor fi extrem de scăzute, fenomen pe care-l simțim deja.

   •    România a înregistrat în 2016 cea mai mare creștere a costului cu forță de muncă din UE- privită de unii ca pe o realizare, de alții ca pe un risc, acest fapt cu explicații clare se bazează inclusiv pe faptul că forța de muncă a devenit o resursă prețioasă, din ce în ce mai greu de găsit.

 

          România are un PIB per capita de 9464 USD aflându-se pe unul din ultimele locuri din UE, în fața Bulgariei   (7.368 USD), dar mult în urma Poloniei (12.315 USD), a Ungariei (12.778 USD) sau a Cehiei (18.286 USD) și cu atât mai mult în urma mediei UE (32.400 USD). Desigur că salariile din România au loc să crească, într-o comparație cu cele din UE, dar condiția esențială a acestei dezvoltări este creșterea eficientă a utilizării resursei umane. Deși are cea mai mare creștere a PIB din UE, România în 2017 înregistrează scăderi ale eficienței utilizării forței de muncă atât datorită creșterii costului cât și datorită scăderii profitabilității din economie (dacă în 2005 erau aproximativ 24.000 de companii profitabile în România, numărul acestora s-a redus la cca 11.000 în 2016).

          Bloomberg trage un semnal de alarmă și “aruncă” România cu 16 poziții în sus în top-ul celor mai bolnave economii din lume (locul 34-sursă: Bloomberg).

 

          Concluziile sunt ferme dar grave: în România muncesc doar cu 1,4 mai mulți români decât cei ce muncesc în străinătate, populația României îmbătrânește și efectul ieșirii la pensie a “decrețeilor” va afecta atât capacitatea de muncă dar și creșterea economică cât și stabilitatea bugetară, forță de muncă devine scumpă și eficiența utilizării ei scade.

Chiar dacă pare o perspectivă catastrofică, nu această este intenția mea și  nici sentimentul cu care aș vrea să concluzionăm discuția.

Nevoia acută de minuni pe care această țară o resimte și faptul că probabil le merită, nu trebuie să ne lase perplex.

Obiectivul nostru strategic în următorii 20 de ani trebuie să fie împingerea României în zona de medie a PIB/capita a UE. Dacă am crește în medie cu 5-6%/an, acest obiectiv ar fi realizabil. Doar în acest fel, forța de muncă ar fi stabilă, am putea atrage investiții și chiar forță de muncă din extern, am putea acoperi riscul debalansarii bugetare datorat dezechilibrului demografic și am lasă generației mileniului nostru o Românie mai bună decât am primit.

Rețeta e simplă,viziunea ne lipsește și liderii deciși să o implementeze. E nevoie să:

   •    Să creștem  investițiile-atât din sursele interne cât mai ales din surse externe.Trebuie sprijinite companiile locale prin politici de garantare și stabilitate fiscală să investească, să creștem investițiile de la buget și să absorbim cât mai multe fonduri ale UE.

   •    Să creăm un cadru fiscal și legislativ clar, predictibil și stabil, bazat pe perioade de min 5 ani fără revizii, dominat de un focus al statului pentru respectul angajatorilor și al plătitorilor de taxe, pe stimularea investițiilor și a afacerilor autohtone. Nu există stimulent mai bun pentru investitorul străin decât apartenența la un climat de afaceri solid cuprins în economia subiect.

   •    Să bonificăm investițiile companiilor în soluții de automatizare și inteligență artificială, pentru a scădea dependența de forță de muncă și să fim pionieri în adoptarea soluțiilor viitorului aduse odată cu digitizarea (consider că un minister al digitizarii și informatizării ar fi o investiție profitabilă).

   •    Să simplificăm legislația importului de forță de muncă și birocrația, măcar prin dereglementare și liberalizare.

Trăim o epoca plină de schimbări și de viteză, epoca în care Facebook și Google recunosc că ne urmăresc și declară luminoși că noi singuri am acceptat asta în schimbul dulcei alienări dată de o căciulă de poze care ne traversează realitatea virtuală. Părem datori să îngropăm frustrări și tentații pre-decembriste ca să infirmăm prognoza celor brukaniană.  Am ars cei 20 de ani. O „deşteptare” este însă realizabilă. România se poate salva doar prin efortul conjugat al unor elite luminate și printr-un nesperat dar de la Dumnezeu. Măcar după 40 de ani.