Sandro Bracchitta își expune casele ermetice la Diplomatic Art I FOTO

Sandro Bracchitta își expune casele ermetice la Diplomatic Art I FOTO

Proiectul Diplomatic Art ediția a treia, 2017/2018, generic intitulat Casa e trasloco / Casă și strămutare (curatoare Maria Orosan Telea - istoric de artă, asistentă în cadrul Facultății de Arte și Design Timișoara) a ajuns la final. Închiderea ediției va avea loc odată cu vernisajul expoziției semnate de Sandro Bracchitta, care se va desfășura joi, 5 aprilie, ora 18.00, la Galeria Pygmalion (Direcția Județeană pentru Cultură Timiș) din Timișoara. Sandro Bracchitta este profesor de gravură la Accademia di Belle Art din Palermo. Trăiește și activează la Ragusa (Sicilia, Italia).

Realizat în colaborare cu Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, prima misiune diplomatică deschisă în oraș (1922), ediția a treia Diplomatic Art a marcat împlinirea a 300 de ani de la nașterea lui Francesco Griselini (1717-1787), important cronicar al Banatului. Prima parte a proiectului, Casa e trasloco (1), a avut loc în iulie 2017 printr-o călătorie de studii, Pe urmele lui Griselini, ghidată de Asociația Prin Banat, la care au participat artistul vizual Sandro Bracchitta (Ragusa, Sicilia) și antropologul Francesco Marano (Matera). Etapa a doua, Casa e trasloco (2), a fost concretizată în luna noiembrie 2017 prin expoziția și conferința susținută de Francesco Marano la Timișoara.

„Pornind de la premisa că “acasă” reprezintă un cumul de experiențe și trăiri care se leagă de un anumit loc și de anumite persoane, expozițiile vor surprinde câteva aspecte particulare ale relației dintre statornicie și dezrădăcinare. Casele ermetice ale lui Sandro Bracchitta, fără uși sau ferestre, prinzând contur pe fundaluri amorfe, devin puncte de reper stabile în vaste universuri nestructurate. Referindu-se la semnificația lor, artistul vorbește despre “căutarea eternă a protecției împotriva haosului”, spune Maria Orosan Telea, despre conceptul Casa e trasloco.

Diplomatic Art este un proiect internațional care promovează în principal artiști din țările care au Consulate Generale și Onorifice în Timișoara, inclusiv din România, prima ediție având loc în anul 2014 la Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News