Viktor Orban, discurs în fața a 500.000 de oameni

Viktor Orban, discurs în fața a 500.000 de oameni

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut o adevărată demonstrație de forță de Ziua Națională a Țării Sale, participând la un „Marș al păcii”, alături de peste 500.000 de susținători, conform estimărilor oficiale.

„În următoarele alegeri, ce vor avea loc în trei săptămâni, nu e vorba despre pe cine votăm  pentru următorii patru ani, problema ce se pune este viitorul țării noastre”, a spus Orban conform Activenews.
 
„Ei vor ca în câteva decade, să ne cedăm țara de bună voie altora. Unor străini din alte locuri ale lumii, care nu vor vorbesc limba noastră, nu ne respectă cultura, legile și modul nostru de viață. Ei vor ca în viitor, să nu mai fim noi și descendenții noștri cei care vom locui aici, ci alții. Și asta nu e o exagerare”, a mai adăugat Orban, care a completat afirmând: „Cei care nu opresc imigrația la granițe vor dispărea”.
„Europa, și Ungaria ca parte a ei, a ajuns la un punct critic: niciodată bătălia dintre forțele patriotice și cele internaționaliste nu a ajuns la acest nivel. 
 
Trebuie să ne confruntăm cu o dislocare de populație care ne amenință modul de viață. Nu cu micile partide de opoziție este bătălia noastră, ci cu o rețea internațională organizată ca un adevărat imperiu. E vorba despre mass-media susținută de consorții internaționale și oligarhi locali, activiști plătiți, agitatori, ONG-uri susținute de speculatori internaționali, adică exact lucrurile pe care numele lui George Soroș le reprezintă și întruchipează. Cu această lume trebuie să ne luptăm pentru a ne-o păstra pe a noastră.
 
Europa este invadată. Dacă nu facem nimic, zeci și zeci de milioane de oameni din Africa și  Orientul Mijlociu vor veni în Europa. Bruxelles-ul nu apără Europa.  Dar după alegeri, vom căuta compensație. Morală, politică și legală.
 
Așa cum bine au spus străbunii noștri, un popor laș nu poate avea o țară. Am luptat mereu și în final, am învins mereu. I-am trimis acasă pe Sultan și ienicerii săi, l-am alungat pe Împăratul Habsburgic și soldații săi, pe sovietici și pe tovarășii lor și acum îl vom alunga pe Soroș și rețeaua lui. Îi cerem să se întoarcă în America și să aibă grijă de ei”.
 
Premierul a încheiat referindu-se la migrație, spunând că dacă „digul se prăbușește și apa pătrunde, cucerirea culturală va fi ireversibilă”. De asemenea, Orban i-a rugat pe tineri să vină alături de Patrie, „pentru ca atunci când veți avea nevoie de Țară, să mai aveți una”.