Fenomenul care OMOARĂ MEDICI. Cum se manifestă sindromul BURNOUT. Cifrele care au declanșat ALARMA

Fenomenul care OMOARĂ MEDICI. Cum se manifestă sindromul BURNOUT. Cifrele care au declanșat ALARMA

Tragedia care a avut loc la Spitalul Sfântul Ioan, din Capitală, marți dimineață, când un medic a fost găsit mort de colegii săi, chiar în camera de gardă, a deschis un subiect delicat din sistemul medical. Medici puțini, gărzi epuizante, intervenții multe, teama de eșec și de a nu-ți pierde pacientul au adus un pericol major pentru cei care se luptă să salveze vieți în fiecare zi.

Enumerarea de mai sus reprezintă ceea ce trăiesc medicii din România zi de zi, iar acest stres prelungit se transformă, de cele mai multe ori, în sindrom "burnout". Adică epuizare fizică și psihică, neglijarea propriei stări de sănăate, ce poate culmina cu decesul.

Medicul Raluca Ungureanu este specialist ATI, la spitalul Colțea din Capitală. Abia a terminat cei 5 ani epuizanți de rezidențiat. Acum, muncește din greu ca medic specialist în anestezie și terapie intensivă. Locul în care viața și moartea se întâlnesc cel mai des, informează TVR.

Iar această situație de stres permanent, la care se adaugă oboseala, programul haotic de viață și muncă, duce la epuizare. Fapt confirmat și de către medicii cu zeci de ani experiență în spate, dar care încearcă să țină situația sub control.

Fenomenul de burnout înseamnă epuizarea fizică și psihică, ce duce, inevitabil, la scăderea perfomanțelor profesionale și crește riscul de eroare medicală. Cei care suferă de acest sindrom au viața afectată pe toate planurile, se luptă cu depresia și anxietatea.

Foarte puțini medici care ajung într-o astfel de situație aleg să apeleze la colegii specialiști psihologi sau psihiatri.

Un studiu al Colegiului Medicilor scoate la lumină faptul că 55 la sută dintre medicii din Capitală suferă de burnout personal, 52 la sută de burnout profesional și 36 dintre aceștia de de burnout legat de interacțiunea cu pacientul. Un sfert din totalul medicilor suferă de toate cele trei tipuri de epuizare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News