Trăim vremuri turbulente, cu schimbări majore la nivelul relațiilor internaționale. Și nu e o întâmplare faptul că regăsim această afirmație la toți analiștii, editorialiștii și profesorii de relații internaționale, studii strategice, studii de securitate.

Cum ar putea fi altfel această perioadă de incertitudine când toate referențialele pe care le consideram invariabile ale perioadei post-război rece sunt puse sub semnul întrebării? În vremuri turbulente, într-o lume ce se agită spre conflict, e nevoie de armată serioasă, de componenta de securitate profesionistă, dar și de diplomație vie și substanțiată, bine dotată și care să-și poată face treaba, comunicând constant și oportun evoluțiile în statele unde sunt reprezentanțe.

În toată această complexitate turbulentă, cu manifestări tectonice, cunoașterea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru este absolut necesară.

De aceea, și nevoia ca, după ce am întărit serviciile de informații, oferindu-le cadrul de dezvoltare și profesionalizare care le-a făcut extrem de apreciate la nivel mondial, după ce am întărit Apărarea și am redat capabilități și resursele pentru pregătire și forță de acțiune, pentru a reprezenta mai mult decât greutatea strategică a statului Armatei române, mult peste numărul de cetățeni, dimensiunea teritoriului și capacitatea economică, să ne aplecăm și pe dimensiunea dezvoltării instrumentarului, finanțării, profesionalizării și modernizării diplomației românești.

Este absolut crucial să ne îndreptăm și spre diplomație și spre consolidarea politicii externe, pentru a avea cunoaștere, dar și sprijin pentru dezvoltarea economică. Sprijin profesionist. De aceea pledez pentru o formulă de 2% din PIB pentru diplomația românească astăzi, pentru revigorarea ei, reconstrucția ambasadelor acolo unde e nevoie, consolidarea personalului extern și profesionalizarea lui, consolidarea și reforma internă în minister.

Sunt absolut cruciale astăzi, pentru supraviețuirea statului român, e o chestiune de cunoaștere și adaptare în timp real, de valorificare a elementelor de oportunitate și plus valoare. În plus, contractele economice nu le fac nici UE, nici diplomații europeni din statele terțe, nu le urmăresc decât reprezentanții naționali, care pot sprijini interesele românești în statul unde sunt acreditați.

Contractele relevante și avantajele economice de nișă nu se obțin prin reprezentarea multiplă a unui ambasador în nu știu câte capitale, vizitate o dată la 3 luni, ci prin prezență directă, cunoaștere și valorificare a acestor atuuri și oportunități, pas cu pas. Și dacă în țară avem nevoie de campioni naționali, firme mari capabile să investească și să ne reprezinte, în format de multinațională, la nivelul ambasadelor, avem nevoie de reprezentanță economică și comercială profesionistă și de susținere politică penetrantă și cunoascătoare a legislației și problematicii locale.

Situația actuală, motivată politic în forma de soluționare a problemelor coaliției și a celor interne de partid, face ca astăzi, pe aparatul unui minister – și acesta văduvit de resurse umane, cu doar 20% angajați proprii, restul detașați de peste tot(de remarcat totuși cele două valuri de concursuri pentru intrare în MAE anul trecut) – să deservească astăzi, deodată, 4 miniștri. MAE a fost rupt în 4 ca atribuții, după crearea unui Minister al Românilor de Pretutindeni, unei poziții de ministru delegat pentru Afaceri Europene și a unui post de vicepremier pentru Parteneriate strategice.

Încât ajungi să te întrebi ce mai rămâne la MAE propriu zis, care trebuie să gestioneze afacerile externe, dar cu o structură dependentă de 4 reprezentanți, care fiecare în parte se crede el mai ministru de Externe, cu propria agendă. De altfel, baza de cunoaștere și referentura există doar la MAE, desk officer-ii pe fiecare țară sau ambasadorii cu misiuni speciale pe anumite teme sunt în Externe, iar mandatele sunt elaborate tot la MAE, înainte de a fi aprobate de Președinte.

Și uzanțele la nivelul fiecărui nou ministru cu atribuții desprinse din Externe ar trebui să includă strict elementele aferente postului său, nicidecum discuții de politică externă generală. Dar postura de ministru de Externe este una dintre cele mai apetisante, și cele mai relevante ca imagine, dar și cele mai stricte ca exprimare în numele României, pe baza punctajelor profesioniste pe dosare făcute de MAE și a mandatelor existente, semnate de Președinte, nicidecum exprimări și improvizații voluntariste sau întâlniri în care miniștrii-parazit pe spatele MAE se reprezintă fiecare doar pe sine șiși vehiculează propriile idei.

Nici în interiorul MAE, a ceea ce a mai rămas funcțional din Minister, lucrurile nu sunt neapărat cele mai dezirabile. Un număr mare de persoane detașate și actualul impact al legii salarizării crează multe probleme. E greu să discuți în același termen egalitarist ca în politica internă, când directorii generali și secretarii de stat din minister au salarii mai mici ca ambasadorii pe care-i coordonează. În plus departamentele sunt debalansate tot pe bază politică.

Această repatriere de atribuții a MAE și echilibrare a departamentelor clasice, cu 4 secretari de stat, dar și un ghid al carierei diplomatice clar, importul de personal calificat la diverse niveluri și întărirea ministerului, deschidere și consolidarea ambasadelor în spațiile de interes sunt prioritățile unei reforme necesare în MAE.