Social
Vremea se încălzește din nou; temperaturile sunt peste cele specifice perioadei
- Mihaela Burlacu
- 19 ianuarie 2018, 00:00
În vestul, nordul şi centrul ţării, înnorările vor persista şi vor cădea precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie - ziua şi predominant ninsori, noaptea.
La munte va ninge. În Banat şi în Transilvania şi local în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, cantităţile de apă vor fi mai însemnate: 10-15 l/mp, iar izolat la altitudini mari - peste 20 l/mp. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, în special pe creste. Temperaturile se situează între -11 și 10 grade C. În Capitală, cerul va fi variabil în cursul zilei, iar noaptea se va înnora. Condiţiile de precipitaţii vor fi reduse, dar este posibil să se formeze ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile se încadrează între -3 și 9 grade C.
Recomandările noastre