Cum să comiți cinci infracțiuni în doouă ore. Un tânăr de 23 de ani a reușit noaptea trecută

Cum să comiți cinci infracțiuni în doouă ore. Un tânăr de 23 de ani a reușit noaptea trecută

A furat o mașină, s-a urcat băut la volan și fără să posede permis, a făcut accident, apoi a fugit de la locul faptei. Este cazul unui tânăr de 23 de ani din Caraș Severin care a fost numit, oficial, pericol public.

Bărbatul a fost arestat pentru 24 de ore și va fi prezentat, azi, instanței, cu propunere de arestare preventivă. Nopatea trecută, poliția orașului Oțelu Roșu a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că pe DN 68, pe raza localității Voislova, a avut loc un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, iar conducătorul unui autoturism a părăsit locul accidentului. Doiar cu cțteva ore mai devreme, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat din comuna Rusca Montană despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personală care era parcat în stradă, în fața imobilului.

”Polițiștii au început imediat verificările și au identificat un tânăr de 23 de ani, cu domiciliul în comuna Zăvoi, care a fost condus la sediul poliției. Tânărul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, dar a fost condus la Spitalul Oțelu Roșu unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Cu ocazia cercetărilor a fost stabilit faptul că tânărul de 23 de ani a sustras autoturismul care a fost sesizat ca fiind furat de pe raza comunei Rusca Montană, prin forțarea sistemului de închidere și a celui de pornire, și a fost implicat în accidentul rutier de pe raza localității Voislova. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 și 229 alin 1 Cod Penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod Penal și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal”, transmit polițiștii cărășeni.