PSD îi cere lui Iohannis REFERENDUM pe tema autonomiei maghiarilor

PSD îi cere lui Iohannis REFERENDUM pe tema autonomiei maghiarilor

Deputatul PSD, Răzvan Rotaru, i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis organizarea cât mai rapidă a unui referendum pe tema autonomiei locale, ca urmare a rezoluţiei semnate luni de organizaţiile politice maghiare.

„Consider că a venit timpul să reacționăm din punct de vedere instituțional și să închidem o dată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de către cei care pretind că reprezintă etnicii maghiari din România. De aceea, consider că este oportun să se declanșeze imediat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema autonomiei, la care să participe și să răspundă toți cetățenii români din toată România și din diaspora, nu doar din anumite județe, așa cum își doresc anumiți politicieni. În urma rezultatelor care se vor înregistra, vom vedea ce opinie au toți locuitorii țării, precum și cei din străinătate cu drept de vot, iar apoi se va adopta o rezoluție de către Parlamentul României și se va termina definitiv cu acest subiect”, a anunțat Răzvan Rotaru, membru al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, într-un comunicat de presă.   
 
 
Întrebările propuse de Răzvan Rotaru pentru referendum sunt următoarele:
 
„1. Sunteți de acord cu autonomia teritorială, locală și culturală a etnicilor maghiari din România?
Da Nu
 
2. Sunteți de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel național pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României și introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare județ din țară pentru accesul în Parlamentul României?
Da Nu”
 
 
Parlamentarul PSD mai spune că va propune colegilor de la toate partidele actualizarea legii electorale.

„Le voi propune colegilor de la toate partidele, atunci când începe sesiunea parlamentară la 1 februarie, să actualizăm legea electorală prin introducerea pragului electoral pentru fiecare partid în fiecare județ din țară, astfel încât să avem o reprezentare cât mai fidelă a tuturor cetățenilor în Parlamentul României. Cred că se impune să eliminăm o regionalizare a votului în care un partid regional care obține un număr mic de mandate, dar depășește pragul stabilit la nivel național, ajunge să decidă majoritatea parlamentară necesară formării guvernului. În aceste condiții, partidul regional ajunge în poziția de a impune anumite decizii politice contrare interesului general existent la nivel național. Cred că niciun cetățean român nu își mai dorește această situație”, a conchis Răzvan Rotaru.

La începutul săptămânii, UDMR, PCM şi PPMT au cerut, printr-o rezoluţie comună semnată la Cluj, autonomia teritorială a ţinutului secuiesc. Pe lângă acest aspect, au mai cerut şi un statut special pentru regiunea Partium. Rezoluţia a fost semnată de preşedinţii celor trei formaţiuni - Kelemen Hunor (UDMR), Biro Zsolt (PCM) şi Szilagyi Zsolt (PPMT).