Cu Trump la PSIHIATRU: Opoziţia vrea să îl scoată NEBUN
- Radu Pădure
- 5 ianuarie 2018, 10:01
Zece membri ai Congresului, printre care şi un republican, au consultat un psihiatru în legătură cu starea de sănătate mentală a lui Donald Trump.
Cei zece congresmeni, nouă democraţi şi un republican, al cărui nume nu a fost făcut public, au discutat în luna decembrie cu profesoara Bandy Lee de la Universitatea Yale, potrivit presei americane.
Lee este autoarea unei cărţi intitulate „Periculosul caz al lui Donald Trump”, o culegere de eseuri ale unor psihiatri care analizau starea sănătăţii mentale a preşedintelui. „Aleşii spuneau că sunt îngrijoraţi de pericolul reprezentat de preşedinte , de sănătatea mentală a acestuia pentru ţară”, a declarat Lee pentru CNN.
A diagnostica un pacient fără a-l consulta în prealabil este în contradicţie cu regulile impuse de Asociaţia Psihiatrică americană, care face apel la membrii săi să „se abţină să dea un aviz profesional privind starea mentală a unei persoane pe care nu au consultat-o direct”.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a denunţat afirmaţiile „ruşinoase şi ridicole”: „Dacă era inapt, probabil că nu ar fi acolo unde este acum şi nu ar fi bătut cel mai bun grup de candidaţi pe care partidul republican i-a avut vreodată”, a spus ea, referindu-se la alegerile primare din 2016.
În Camera Reprezentanţilor, 57 de democraţi, adică aproape 30% din grup, au făcut o propunere pentru crearea unei comisii parlamentare speciale dedicate „incapacităţii prezidenţiale”, pentru „a stabili dacă preşedintele este psihologic sau fizic incapabil să îşi îndeplinească funcţia”.
Constituţia americană prevede două modalităţi pentru înlocuirea unui preşedinte. Prima este destituirea prin votul Congresului (punerea sub acuzare de către Cameră şi votarea condamnării de către două treimi din Senat). A doua se bazează pe cel de-al 25-lea amendament, ratificat în 1967, şi care permite vicepreşedintelui şi unei jumătăţi dintre miniştri să declare că preşedintele se află „în incapacitatea de a-şi exercita prerogativele şi de a-şi îndeplini datoriile ce-i revin prin funcţia sa”. În acest caz, vicepreşedintele îşi asumă funcţia de şef al statului.
În cazul unei contestări de către preşedinte, Congresul este cel care decide cu două treimi din voturi.