Gică Popescu a anunțat când vor începe negocierile pentru transferul lui Ianis Hagi
- Alexandru Toader
- 28 iunie 2019, 12:22
Gică Popescu, președintele lui FC Viitorul, a spus că tratativele cu privire la transferul lui Ianis Hagi vor începe săptămâna viitoare.
„Baciul” a mai spus că Ianis nu a fost informat despre ofertele primite până acum. „Zilele următoare se va lua o decizie. Noi încă nu am discutat cu Ianis, pentru că l-am lăsat să se concentreze pe ce avea de făcut la echipa națională. Nu știe de niciuna dintre ofertele care există pentru el și nu sunt puține. Mâine sau poimâine, când vine acasă, vom sta de vorbă cu Ianis și îi vom prezenta ce există, vom face și noi o analiză, iar săptămâna viitoare vom lua o decizie”, a declarat Gică Popescu la Telekom Sport.
Echipa care a prezentat un interes deosebit pentru Ianis Hagi este Borussia Dortmund. Directorul sportiv al clubului german l-a urmărit pe internaționalul român la Campionatul European de tineret. Pe numele lui Hagi junior au mai venit oferte din partea formațiilor Genk, Ajax, Sevilla și Galatasaray.