Actorul Mihai Călin, atac dur la adresa directorului TNB: „Oamenilor le este frică de el”

Actorul Mihai Călin, atac dur la adresa directorului TNB: „Oamenilor le este frică de el”

Mihai Călin, actor, a lansat un atac dur la adresa lui Ion Caramitru, directorul TNB, despre care afirmă că ar fi folosit în interes personal resursele teatrului.

Actorul Mihai Călin a lansat un atac dur, joi seara, la Digi24, la adresa directorului Teatrului Național București, afirmând că Ion Caramitru conduce dictatorial, autocrat instituția, că a folosit în interes personal o mare parte din resursele teatrului, iar oamenilor le este frică să vorbească pentru că se tem de el „ca de cancer”.

„Din punctul meu de vedere și al conducerii sindicatului actorilor, dl Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Național, care acum încearcă să facă ceva, să obțină fonduri, să deblocheze, dumnealui în ultimii ani a folosit foarte mult în interes propriu, personal o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizate și jucate de dumnealui”, a afirmat Mihai Călin.

El a explicat că managerii, în frunte cu Caramitru, au scos din lege vârsta de pensionare pentru ei și că nu există concurs. Astfel, când termină mandatul, e o evaluare asupra activității managerului de la Ministerul Culturii, iar dacă ia nota 9 are dreptul să prezinte un nou proiect de management, iar dacă ia minim 7 primește încă un mandat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu există concurs. Dacă altcineva vrea să vină și să participe în concurs, nu are voie”, a explicat Călin.

Actorul a precizat, de asemenea, că managerul are o remunerație de la Ministerul Culturii, dar este și colaborator al teatrului.

„Dl Caramitru pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă ia 10% din încasări. Iar în 2018 din 120 de spectacole jucate la Sala Mare 66 sunt regizate sau/și jucate de dl Ion Caramitru, în condițiile în care regizează foarte mult, el fiind – a și spus – în materie de regie mai puțin performant”, a susținut Mihai Călin.