Macron, scos din pepeni de omologul său american. Trump trebuie să-și clarifice poziția față de Europa

Macron, scos din pepeni de omologul său american. Trump trebuie să-și clarifice poziția față de Europa

Preşedintele Macron a preciat că Trump, care şi-a înmulţit ironiile şi atacurile la adresa UE, trebuie să-şi clarifice poziţia faţă de aceasta

"Există un anume număr de ambiguităţi, în special în ceea ce priveşte poziţia lui Trump cu privire la Brexit şi la faptul că el susţine promovarea unui Brexit dur", subliniază Macron într-un interviu în limba engleză acordat revistei New Yorker.

"Cred că el trebuie să-şi clarifice poziţia faţă de Europa", a adăugat el.

Întrebat despre rezultatul alegerilor europene, unde partidul său Republica în marş (La République en Marche) s-a clasat în urma partidului de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement national), Macron şi-a exprimat satisfacţia că coaliţia de extrema dreaptă nu a obţinut majoritatea în Parlamentul European, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Pentru mine este unul dintre rezultatele pozitive ale acestor alegeri, chiar dacă partidele de extremă dreapta au fost ajutate de influenţe străine", a subliniat el.

Întrebat dacă consideră că Donald Trump face parte din aceste "influenţe străine", Macron a răspuns:"Nu". "Eu nu-l asimilez complet pe (Donald) Trump cu (Steve) Bannon", a adăugat el, referindu-se la fostul consilier al preşedintelui american pe care l-a acuzat în urmă cu câteva săptămâni că lucrează la "destrămarea Europei".

La rândul său, întrebat în weekend de postul de televiziune american NBC despre eforturile europenilor pentru a menţine acordul nuclear cu Iranul din care SUA s-au retras, Donald Trump a răspuns: "Nu-mi pasă de ce fac europenii!"

"Suntem foarte generoşi cu Europa", a adăugat preşedintele american. "Ne ocupăm de ei. Cheltuim sume enorme pentru NATO. În schimburile comerciale, ei profită de noi de mult timp", a afirmat Trump. 

Anul trecut, preşedintele american  a comparat practicile comerciale ale Uniunii Europene cu cele ale Chinei.  "Uniunea Europeană face, probabil, la fel de mult rău ca şi China, doar că ea este mai mică", a declarat Trump pentru Fox News.