Așa cum am mai menționat, adevărata educație - educația smart - are în vedere atât funcționarea omului ca sistem autocontrolat (smart), lucru care determină existența celor trei nevoi psihologice de bază (autonomie, competență, integrare), cât și mijlocul prin care este gestionată viața și activitatea lui, respectiv natura sa triplu programată (genetic, cultural și personal). Evoluția lui ca sistem urmărește satisfacerea celor trei nevoi de bază prin o bună gestionare a celor trei tipuri de programări.
Cea mai generală categorie în care poate fi înscris omul și sistemele supraindividuale pe care le creează este cea de participant. Participăm chiar și la fenomenul vieții, căci nu omul a inventat viața, el doar o primește și se folosește de ea, o trăiește cum dorește. Cu cât o va trăi într-un acord mai ridicat cu natura ei, cu atât va putea să aibă o viață mai împlinită. Iar ceea ce se poate observa foarte ușor este că orice sistem viu este un sistem autocontrolat, bazat pe unul sau mai multe sisteme de autoprogramare. Codul universal, cel mai profund al vieții, este codul genetic. El asigură buna funcționare a unui organism unicelular, dar și posibilitatea acestuia de a comunica cu altele, de a forma sisteme pluricelulare ori chiar din mai mulți indivizi.
Pe măsură ce cooperarea dintre celule crește, în cazul formării unor organisme pluricelulare, putem observa că apare și o programare de grup, astfel că celulele se specializează, în funcție de sistemul, organul și țesutul din care fac parte. Specialiștii au reușit de-programarea lor, astfel că o celulă de grăsime poate fi transformată într-o celulă stem, care se poate apoi transforma în tipul de celulă specific zonei în care a fost implantată. Genetic, celula e pregătită să facă acest lucru, nu e nevoie ca ea să fie învățată ori convinsă.
Când avem sisteme sociale, cea care asigură transmiterea și executarea cu succes a sarcinilor din cadrul acestora este programarea culturală. Ea permite învățarea de la alții a comportamentelor necesare pentru o bună integrare socială și buna funcționare a sistemului social. Meseriile se învață, la fel și rolurile din cadrul familiei etc. Această învățare are o componentă impersonală, dată de ceea ce omul învață aproape automat din mediul de viață la vârste fragede, până la 5-7 ani, precum și o componentă personală, dezvoltată pe baza participării conștiente și intenționate.
Conștientizarea și intenția proprie permit un nou tip de programare, cea personală, cu care omul poate dobândi libertatea și controlul asupra propriei vieți. El poate conștientiza, ameliora și extinde programarea sa culturală, astfel ca să poată satisface cât mai bine nevoile sale ca sistem inteligent. Educația clasică are ca scop programarea culturală, transmiterea de cunoștințe etc, conform unor norme stabilite de grup. Educația smart asistă omul în programarea personală pentru ca el să se poată detașa de determinismul cultural și să poată decide liber ce alege ca folositor din cultură.
Astfel, având în vedere că omul este un participant, este firesc ca științele ameliorării comportamentului individual și de grup să ajungă la ceea ce integrează părțile, adică la încredere. Cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât întregul format va fi mai bine integrat. Ea a fost descoperită nu numai ca element de bază pentru succesul unei organizații (cartea „Viteza încrederii”), cât și pentru buna conlucrare între ele și succesul economic al unui popor („Molecula morală”). Încă de la naștere, încrederea părintelui asigură dezvoltarea armonioasă, plenară a copilului până la vârsta la care el poate prelua conștient propria dezvoltare. Deschiderea reciprocă pentru transfer de cunoștințe, practici etc, are la bază încrederea. Pe baza ei, copilul are încredere tot mai ridicată și în el însuși, și vrea, poate apoi să răspundă la provocări, iar prin efortul de a le rezolva, devine tot mai autonom și mai competent. Convingerea sinceră și fermă a adultului (încrederea) că copilul poate îndeplini o sarcină singur, îi dă curaj și îl ajută să nu renunțe până când nu reușește.
Educația clasică nu ține cont de aceste lucruri, ea nu are ca scopuri explicite dezvoltarea autonomiei, a competenței și obținerea integrării prin participare de calitate. De aceea, aceste nevoi nici nu pot fi satisfăcute. Mai mult, prin lipsa de cunoaștere și de adaptare la natura autoprogramată a omului, ea îl împiedică să dezvolte acel eu conștient atât de important pentru buna conducere a vieții după cum argumenta Augusto Cury în „Fascinanta construcție a Eului”. Preluând o comparație, educația de acum se ocupă de buna construcție a avionului (programarea culturală), dar neglijează total pregătirea pilotului (programarea personală, conducerea conștientă a vieții). O educație orientată spre creșterea calității participării, precum educația smart, este atentă la cel care decide participarea și îl ajută să se cunoască și să preia treptat controlul asupra propriei vieți.
Partea interesantă este că nu doar omul este un sistem inteligent, ci și sistemele supraindividuale la care el participă. Așa a apărut nevoia ca organizațiile, comunitățile, chiar popoarele și uniunile de popoare să învețe. Și ele sunt participante la realități integratoare, de aceea trebuie să aibă o participare de calitate pentru a se menține și a prospera. Astfel, educația pentru o participare de calitate nu este necesară doar omului, ci și sistemelor oricât de mari pe care el le creează, în mod specific fiecăruia.
Recomandările noastre
