Combaterea dezinformării în UE: peste o mie de cazuri detectate în 2019, dublu față de anul trecut. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Combaterea dezinformării în UE: peste o mie de cazuri detectate în 2019, dublu față de anul trecut. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Horoscop Protejarea proceselor și a instituțiilor noastre democratice împotriva dezinformării este o provocare majoră pentru societățile de pe tot globul. Pentru a face față acestei provocări, UE a luat inițiativa și a instituit un cadru solid de acțiune coordonată, care respectă pe deplin valorile europene și drepturile fundamentale.

18 iunie

 

 

 

Horoscop Pe 18 iunie s-au născut Sir Paul McCartney, Isabella Rosselini, Miklos Horthy, Gheorghi Dimitrov, Edouard Daladier, Raffaella Cara, Ion Zubaşcu, Ştefan Preda, Constantin C. Arion, Ligia Macovei.

 

Horoscop Pe 18 iunie sunt Sfinţii: Leontie, Ipatie, Teodul şi Erasm. Nimic în ”Kalendar”.

 

O zi mediocră, ostilă oricărei schimbări, cu puține aspecte. Atrage atenția opoziția dintre conjuncția precisa a lui Mercur cu Marte, în Rac la 22 de grade, cu clusterul  Saturn și Pluton, retrograde, plus Luna din Capricorn. O singura cuadratură și o singură trină (trigon). Mâine, dacă vrea bunul Dumnezeu, o să facem o analiză postmortem.

 

Iată ce spune Reprezentanța UE la București:

 

Combaterea dezinformării în UE: peste o mie de cazuri detectate în 2019, dublu față de anul trecut.

 

Vinerea trecută, pe 14 iunie, au fost prezentate progresele înregistrate în combaterea dezinformării și principalele concluzii desprinse din alegerile europene, ca o contribuție la discuțiile liderilor UE de săptămâna viitoare. Din ianuarie, mai mult de o mie de cazuri de dezinformare au fost detectate, față de 434 în aceeași perioadă, anul trecut.

 

Protejarea proceselor și a instituțiilor noastre democratice împotriva dezinformării este o provocare majoră pentru societățile de pe tot globul. Pentru a face față acestei provocări, UE a luat inițiativa și a instituit un cadru solid de acțiune coordonată, care respectă pe deplin valorile europene și drepturile fundamentale. Comunicarea comună din 14 iunie, a prezentat modul în care Planul de acțiune împotriva dezinformării și Pachetul de inițiative privind alegerile au contribuit la combaterea dezinformării și la păstrarea integrității alegerilor pentru Parlamentul European.

 

În cadrul unei declarații comune, Înaltul Reprezentat/vicepreședintele Federica Mogherini, vicepreședintele responsabil cu piața unică digitală, Andrus Ansip, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Věra Jourová, comisarul pentru uniunea securității, Julian King, și comisarul pentru economia digitală și societatea digitală, Mariya Gabriel, au afirmat următoarele:

 

„Nivelul record al prezenței la vot la alegerile pentru Parlamentul European a subliniat interesul sporit al cetățenilor pentru democrația europeană. Acțiunile noastre, inclusiv înființarea de rețele electorale la nivel național și european, ne-au ajutat să ne protejăm democrația de tentativele de manipulare.

 

Suntem convinși că eforturile noastre au contribuit la limitarea impactului operațiunilor de dezinformare, inclusiv din partea actorilor străini, datorită coordonării mai strânse între UE și statele membre. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut. La urma urmei, alegerile europene nu au fost lipsite de dezinformare și nu ar trebui să acceptăm acest lucru ca fiind noua normalitate. Actorii nocivi își modifică în mod constant strategiile, așa că trebuie să ne străduim să fim mereu cu un pas înaintea lor. Combaterea dezinformării este o provocare comună pe termen lung pentru instituțiile și statele membre ale UE.

 

Înainte de alegeri, am constatat existența unui comportament neautentic coordonat care viza răspândirea de materiale ce instigau la dezbinare pe platformele online, inclusiv prin utilizarea de boți și conturi false. Prin urmare, platformele online au o responsabilitate deosebită în ceea ce privește combaterea dezinformării. Cu sprijinul nostru activ, Facebook, Google și Twitter au făcut o serie de progrese în conformitate cu Codul de bune practici privind dezinformarea. Ultimele rapoarte lunare, pe care le publicăm astăzi, confirmă această tendință. Ne așteptăm acum ca platformele online să își mențină dinamica, să își intensifice eforturile și să îndeplinească toate angajamentele asumate în cadrul codului.”

 

Deși este încă prea devreme pentru a trage concluzii finale cu privire la nivelul și impactul dezinformării în recentele alegeri pentru Parlamentul European, este clar că acțiunile întreprinse de UE – împreună cu numeroși jurnaliști, verificatori ai veridicității informațiilor, platforme, autorități naționale, cercetători și membri ai societății civile – au contribuit la împiedicarea atacurilor și la expunerea tentativelor de ingerință în procesele noastre democratice. Sensibilizarea crescută a publicului a făcut mai dificilă manipularea dezbaterii publice de către actorii răuvoitori.

 

Mai precis, acțiunea UE s-a concentrat pe patru componente complementare:

 

    UE și-a consolidat capacitățile de identificare și combatere a dezinformării, prin intermediul Grupului operativ pentru comunicarea strategică a UE și al Celulei de fuziune a UE împotriva amenințărilor hibride din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă. De asemenea, UE a îmbunătățit răspunsul coordonat prin instituirea unui sistem de alertă rapidă pentru a facilita schimbul de informații între statele membre și instituțiile UE.

 

    Prin intermediul unui Cod voluntar de bune practici privind dezinformarea, UE a colaborat cu platformele online și cu industria pentru a spori transparența comunicărilor politice și a împiedica utilizarea în scop manipulator a serviciilor furnizate de acestea, pentru a se asigura că utilizatorii știu de ce vizualizează materiale și anunțuri publicitare politice specifice și că pot vedea de unde și de la cine provin aceste materiale.

 

    Comisia și Înaltul Reprezentant, în cooperare cu Parlamentul European, au contribuit la creșterea gradului de sensibilizare și de reziliență față de dezinformare în cadrul societății, în special prin difuzarea în mai mare măsură de mesaje bazate pe fapte și prin intensificarea eforturilor de promovare a educației în domeniul mass-mediei.

 

    Comisia a sprijinit eforturile statelor membre de a asigura integritatea alegerilor și de a consolida reziliența sistemelor democratice ale Uniunii. Crearea unor rețele electorale la nivelul UE și la nivel național, cu legături către sistemul de alertă rapidă, a îmbunătățit cooperarea privind amenințările potențiale.

 

Mai rămân însă multe de făcut pentru a proteja procesele și instituțiile democratice ale UE. Dezinformarea este o amenințare care evoluează rapid. Tacticile utilizate de actorii interni și externi, legați în special de surse din Rusia, evoluează la fel de repede ca măsurile adoptate de state și de platformele online. Sunt necesare cercetări continue și resurse umane adecvate pentru a contracara noile tendințe și practici, pentru a detecta și a demasca mai bine campaniile de dezinformare, precum și pentru a crește gradul de pregătire la nivelul UE și la nivel național.

 

Informații actualizate furnizate de platformele online în conformitate cu Codul de bune practici

 

Platformele online au o responsabilitate deosebită în ceea ce privește combaterea dezinformării. Pe 14 iunie, Comisia a publicat, de asemenea, cele mai recente rapoarte lunare elaborate de Google, Twitter și Facebook în conformitate cu Codul de bune practici privind dezinformarea, cu caracter de autoreglementare. Rapoartele din luna mai confirmă tendința evaluărilor precedente ale Comisiei. Începând din luna ianuarie, toate platformele au făcut progrese în ceea ce privește transparența publicității politice și publicarea acestor anunțuri în biblioteci, care oferă instrumente utile pentru analiza cheltuielilor publicitare efectuate de actorii politici din întreaga UE. În timp ce Facebook a luat măsuri pentru a asigura transparența publicității tematice, Google și Twitter trebuie să recupereze decalajul în această privință.

 

Eforturile de a asigura integritatea serviciilor au contribuit la reducerea amplorii tentativelor de manipulare care au vizat alegerile europene, dar platformele trebuie să explice mai bine modul în care eliminarea boților și a conturilor false a limitat răspândirea dezinformării în UE. Google, Facebook și Twitter au declarat că au îmbunătățit controlul plasării anunțurilor publicitare pentru a limita practicile răuvoitoare de tip clickbait și pentru a reduce veniturile din publicitate ale vectorilor dezinformării. Cu toate acestea, nu s-au făcut progrese suficiente în ceea ce privește elaborarea de instrumente care să sporească transparența și fiabilitatea site-urilor web care găzduiesc reclame.

 

În ciuda realizărilor, mai rămân multe de făcut: toate platformele online trebuie să ofere informații mai detaliate care să permită identificarea actorilor nocivi și a statelor membre vizate. Acestea ar trebui, de asemenea, să își intensifice cooperarea cu verificatorii veridicității informațiilor și să le ofere utilizatorilor mijloace care să le permită o detectare mai bună a dezinformării. În fine, platformele ar trebui să ofere comunității de cercetare un acces semnificativ la date, în conformitate cu normele de protecție a datelor cu caracter personal. În această privință, recenta inițiativă luată de Twitter de a pune la dispoziție seturi de date relevante în scopuri de cercetare deschide calea pentru desfășurarea de cercetări independente privind operațiunile de dezinformare ale actorilor răuvoitori. Mai mult, Comisia invită platformele să aplice politicile lor de transparență a publicității politice și în cazul viitoarelor alegeri naționale.

 

Astfel, cum a menționat în concluziile sale din luna martie, Consiliul European va reveni asupra chestiunii protejării alegerilor și a combaterii dezinformării în cadrul summitului din luna iunie. Raportul din 14 iunie, a contribuit la această dezbatere a liderilor UE, care vor stabili cursul măsurilor politice ulterioare.

 

Comisia și Înaltul Reprezentant își mențin angajamentul de a depune în continuare eforturi pentru a proteja democrația UE împotriva dezinformării și a manipulării. Până la sfârșitul anului, Comisia va prezenta un raport privind punerea în aplicare a pachetului de inițiative privind alegerile și va evalua eficacitatea Codului de bune practici. Pe baza raportului, Comisia poate analiza acțiuni suplimentare menite să asigure și să îmbunătățească răspunsul UE la această amenințare.

 

Uniunea Europeană a combătut în mod activ dezinformarea începând din 2015. Ca urmare a deciziei Consiliului European din martie 2015, în cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) a fost înființat grupul operativ East Stratcom, pentru a contracara campaniile de dezinformare în curs ale Rusiei. În 2016 a fost adoptat Cadrul comun privind contracararea amenințărilor hibride, urmat în 2018 de Comunicarea comună privind creșterea rezilienței și consolidarea capacităților de reacție la amenințările hibride.

 

În aprilie 2018, Comisia a prezentat o abordare la nivel european și instrumente de autoreglementare pentru combaterea dezinformării online. În octombrie 2018, Codul de bune practici a fost semnat de către Facebook, Google, Twitter și Mozilla, precum și de către organismele profesionale care reprezintă platformele online, sectorul publicitar și agențiile de publicitate. În plus, Facebook, Google și Twitter s-au angajat să raporteze lunar cu privire la măsurile luate în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European. Cu sprijinul Grupului autorităților europene de reglementare pentru serviciile mass-media audiovizuale (ERGA), Comisia a monitorizat îndeaproape progresele înregistrate și a publicat evaluări lunare, împreună cu rapoartele prezentate. La 22 mai 2018, și Microsoft a aderat la Codul de bune practici și s-a angajat să respecte toate angajamentele prevăzute în acesta.

 

Codul de bune practici este strâns legat de recomandarea inclusă în pachetul de inițiative privind alegerile anunțat de președintele Juncker în discursul său din 2018 privind starea Uniunii, inițiative menite să garanteze că alegerile pentru Parlamentul European vor fi libere, corecte și sigure. Printre aceste măsuri se numără asigurarea unei transparențe sporite a publicității politice online și posibilitatea de a impune sancțiuni în cazul utilizării ilegale a datelor cu caracter personal în scopul influențării rezultatelor alegerilor europene. Statelor membre li s-a recomandat, de asemenea, să creeze o rețea națională de cooperare în materie electorală și să participe la o rețea de cooperare în materie electorală la nivel european.

 

Nemafiind ”Scânteia”, organul central de presă al CC al PCR, documentele politice ale celui de Al Patrulea Reich rămân obscure pentru publicul larg. Dar, citind printre rândurile limbii de lemn, poți găsi lucruri foarte interesante, chiar oportunități de afaceri. Informația este putere, iar prevenit înseamnă pregătit!

 

După cum, absolut sigur, mâine este, o altă zi!

 

☼     ♂      ♀

 

 

BERBEC  Mergi, neabătut, pe drumul tău, care pare a fi cel bun. Anturajul, familia, spun că eşti norocos, dar este vorba de competenţă şi de alegerile tale. Azi, mai multă disciplină în alimentaţie! Ar trebui să fie o zi liniştită, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă. Întotdeauna trebuie să ai o atitudine pozitivă, dar să nu promiţi niciodată mai mult decât e gândeşti că poţi să faci, în speranţa ca se rezolvă, sau se uită. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Pe seară, în domeniul sentimental, evită lucrurile importante, schimbările de strategie şi întâlnirile hotărâtoare.

 

TAUR   O zi densă, în care ai multe lucruri de făcut. Trebuie să-ţi oferi, însă, nişte pauze, invită-ţi prietenii la o discuţie, la o îngheţată. Stabileşte un raport corect între efort şi relaxare. Lasă lucrurile să se întâmple. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau proiect. Dar nu trebuie să forţezi lucrurile. Simţi nevoia unui grad de libertate personală mai mare. Sunt mai multe direcţii principale care trebuie să-ţi atragă atenţia. Nu opta pentru o direcţie în defavoarea alteia, încercă să acoperi tot câmpul de interes, chiar dacă se spună că dacă alergi după doi iepuri... Dar aici nu este vorba de urechiaţi sau de folclor, ci de viaţa, viitorul tău. Concentrează-te, dă-ţi interesul cuvenit!

 

GEMENI  Zi de reflecţie. Nu fă eforturi, mai ales fizice. Puţină filozofie ca şi Castor şi Pollux iţi poartă noroc şi îţi dă idei. Dioscurii erau veneraţi ca aducători de soluţii în timpuri de criză! Este bine să amâni tot ce este nou şi neînceput, mai ales în a prima parte a zilei. O perioadă de răsfăţ egoist, elitist şi…plăcut! La asta se adaugă şi o stare de lehamite şi plictiseală existenţială, cum nu ai mai avut de mult. Toate aceste stări, puse cap-la-cap zugrăvesc o zi foarte bună, în care faci ce vrei, sau dacă nu ai noroc, eşti tamponat tot timpul. Stelele spun că o să cam faci ce vrei... sigur, în limite decente!

 

RAC  O „selecţie naturală” se declanşează în anturajul, în familia ta. Urmare unor declaraţii ale tale. Unii sunt de acord, alţii, nu! Tu vezi-ţi de problemele tale, majoritatea greşeşte adesea. Prudenţa, vigilenţa şi un dram de viclenie te pot scuti de necazuri astăzi. Dacă ai aceste „calităţi”! Dar, puterea verii îţi aduce noroc în familie, în dragoste. Ceea ce este mai bine, pentru că armonia care te caracterizează trebui să găsescă un mediu plăcut şi un răspuns bun de la cei pe care îi iubeşti. Altfel, eşti nefericit şi îţi plouă în gânduri! Deci, dragostea este bine aspectată, interesul tău pentru acest domeniu are o dinamică pozitivă!  

 

LEU  Zi obositoare, poate din cauza căldurii, în care poţi să rezolvi un volum mare de lucrări. Cu toate că ai un randament bun, se pare că nu eşti prea mulţumit. Dar, seară plăcută, relaxantă! Pentru tine, în general vorbind, este o perioadă complexă, dar care poate fi chiar monotonă. Astăzi este o perioadă în care eşti mai tot timpul în grabă. Ai multe de făcut şi eşti hăituit de termene şi date. Respiră adânc, urlă puţin şi vezi cum te descurci! Dacă nu poţi, cere ajutor, sunt unii care abia aşteaptă să-ţi scoată ochii câteva luni că te-au ajutat pe tine, Leul, Regele Junglei. Mai bine nu cere niciun ajutor şi mănâncă-i pe invidioşi. Măcar mușcă-i! Preventiv!

 

FECIOARĂ    Se pare că ai nevoie de mai multe schimbări în viaţa ta. Nu eşti mulţumit! Conjunctura arată că trebuie să începi de azi transformări mici, favorabile, prin discuţii, dialoguri, negocieri. Nu trebuie să devii un „sclav”, caută să existe un echilibru între ceea ce faci şi cât eşti plătit... Poţi să rezolvi problemele de serviciu sau sentimentale fără să te laşi intimidat sau deranjat de bruiajul anturajului. Atenţia îţi este atrasă de nevoia de a stabili şi tranşa anumite chestiuni între tine şi un prieten, cineva din anturaj. O informaţie te avantajează, dar nu spera că se rezolvă imediat.  

 

BALANŢĂ   Astăzi nu promite nimic, mai ales membrilor familiei. Oricum, majorităţii nativilor din zodie nimic notabil nu i se poate întâmpla, decât să mănânce mai mult, îi este permanent foame! Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane importante, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii, asociaţii, membrii ai familiei, sau din anturaj, mai ales despre proiecte de viitor, proprietăţi sau posesiuni comune. Sau despre cine pleacă primul în vacanţă!

 

SCORPION  Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează, doar. Nu lua decizii importante. Amână toate întâlnirile pe care le poţi reprograma. Nu te implica în promisiuni strategice, pe termen lung. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Toată perioada zilei de astăzi este sub semnul, care, de fapt nici nu este prea negativ, al amânării şi al întârzierii. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu familia, cu anturajul apropiat. Nu te lăsa tentat de cumpărături exotice, extravagante, chiar dacă îţi par un chilipir.  

 

SĂGETĂTOR   Ascultă cu atenţie. O informaţie de astăzi poate fi foarte folositoare în viitor. Te afli sub protecţia speciala a stelelor, mai ales daca lucrezi în administraţia publică sau în comerţ. Proiectele începute mai ales dimineaţa au toate şansele să fie benefice. Aspecte favorabile în special pentru cei (cele) implicaţi în domeniul militar sau de sănătate. Trebuie, ca toata lumea, sa renunti la aberatiile logice şi sa dai curs liber utopiilor rezonabile. Aceiaşi Mărie cu altă pălărie! Dar lumea este aşa cum este, nu o s-o faci tu mai bună, dar poţi să te faci pe tine mai bun. Încerci?

 

CAPRICORN  O zi bună ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Există un timp pentru fiecare lucru. Astăzi cooperează cu familia, colegii, anturajul. Conjunctura arată rezultate bune! Vorbeşte mult, dar nu spune nimic! Horoscopul arată că eşti singur, ca Soarele pe cer într-o zi de vară. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie. Conjunctura îţi confirmă bănuielile tale. Ai avut dreptate! Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că ai întârziat, ca întotdeauna. Este momentul să faci un bilanţ adevărat şi cinstit şi să iei măsurile care se impun. La timp!

 

VĂRSĂTOR   Astăzi trebuie să găseşti o bună proporţie între a asculta sfaturile celor din jur, fără a te lăsa invadat de ei. Dacă nu faci promisiuni şi confesiuni, avantajul tău poate este salvat! Dedică ziua rezolvării problemelor importante. Este bine sa eviti, daca poti, subiectele cu caracter emotiv. Nu da curs propunerilor anturajului, odihneşte-te şi relaxează-te. Se pot întâmpla, statistic vorbind, evenimente neprevăzute, care te interesează. Nu neapărat negative, nu tot ce este neprevăzut este rău.

 

PEŞTI  Un mediu psihic prietenos te aşteaptă la serviciu şi acasă. Eşti popular pentru că astăzi sunt necesare abilităţile tale. Nu te contrazice, oricum făceai ceea ce se aşteaptă de la tine! Lasă timpul să lucreze.  Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Astăzi poţi regăsi fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente vechi şi trăiri puternice.  Ai nevoie de o nouă perspectivă spirituală.  Nu te lăsa impresionat de dificultăţile vieţii, de cenuşiul vieţii zilnice. Încearca să-ti creezi propriul Univers, mai bun şi mai moral decât ceea ce te înconjoară!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop