Iaht în derivă, cu patru români la bord, salvat de polițiștii de frontieră de la Mangalia

Iaht în derivă, cu patru români la bord, salvat de polițiștii de frontieră de la Mangalia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit pentru salvarea a patru bărbați care se aflau la bordul unei ambarcațiuni de agrement, care s-a defectat în apele Mării Negre.

O ambarcațiune de agrement care se îndrepta spre Bulgaria a fost detectată, astăzi,  de polițiștii, prin Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă (SCOMAR). Garda de Coastă   a luta legătura cu cu ocupanții iahtului, aceștia comunicând faptul că barca plutește în derivă din cauza unor defecțiuni tehnice pe care încearcă să le remedieze.

 

Ulterior persoanele de la bord au transmis că, deși au remediat defecțiunea, nu pot manevra ambarcațiunea din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, sens în care Garda de Coastă a informat MRCC Constanța, care a declanșat acțiunea de salvare a persoanelor. Astfel, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o nava din cadrul  Grupului de Nave Mangalia, care a asigurat conducerea ambarcațiunii în siguranță în Portul Mangalia.

 

Cele patru persoane, cetățeni români cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală, informează Garda de Coastă. Ele au declarat că în timp ce desfășurau activități de agrement, motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.

 

Acțiunea s-a desfășurat prin cooperarea autorităților de frontieră din România și Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanța.(Foto Garda de Coasta)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News