Benita “BB” Diamond, din Orlando, Florida, a comandat un Uber, pe data de 10 ianuarie 2019, iar șoferul a preluat comanda în ciuda faptului că fata era minoră și era și miezul nopții. Adolescenta a cerut să fie dusă la o adresă, iar ulterior ea s-a aruncat de pe o clădire de 9 etaje.

Tatăl fetei, Ronald Diamond, a declarat, într-o conferință de presă, că dacă șoferul ar fi respectat politica firmei Uber, care interzice minorilor să meargă singuri, fiica lui ar fi fost în viață. Familia fetei susține că aceasta a descărcat aplicația Uber pe telefonul mamei și apoi a folosit un card cadou pentru a plăti comanda.

 

 

Acum cinci ani, lumea făcea pentru prima dată cunoştinţă cu termenul de „ride-sharing” adică un fel de taxi care nu era chiar taxi. Modelul Uber era diferit prin faptul că şoferii nu lucrau la o companie care le dădea maşini galbene identice cu care să ridice clienţii care sunau în centrală să plaseze o comandă, ci oameni care erau prin oraş cu maşină proprie şi îşi doreau să scoată un ban, dacă tot se plimbă toată ziua cu maşina. Chiar dacă între timp a fi şofer Uber a devenit o meserie de sine stătătoare, iniţial serviciul a fost gândit că o formă simplă de a pune în legătură utlizatorii care aveau nevoie de o maşină cu cei care erau deja într-o maşină şi se aflau prin zonă.

 

Până să ajungă acolo, însă, Travis Kalanick şi Garett Camp, fondatorii companiei, au plecat de la o idee şi mai simplă de atât. În 2008, Garett Camp - care era cofondatorul platformei sociale Stumble Upon - şi Travis Kalanick - care tocmai ce îşi vânduse start-up-ul de file-sharing peer to peer RedSwoosh pentru 19 milioane de dolari - au fondat împreună compania UberCab.

 

Aparent totul a pornit de la faptul că în ajunul noului an, având nevoie de o maşină pentru a ajunge la petrecere, Camp a cheltuit 800 de dolari pentru a angaja un şofer personal pentru el şi prietenii lui. Şi de atunci a rămas obsedat de cât de scump este acest serviciu şi ce metodă ar putea găsi pentru a-l face mai accesibil. Şi aşa s-a gândit că dacă sunt mai mulţi oameni care împart între ei costurile, totul ar fi automat mai ieftin. Aşa că cei doi s-au pus pe treabă şi în 2011 au angajat şi primul şofer care a primit la momentul respectiv 10% din companie şi a fost numit CEO. În faza iniţială de dezoltare a aplicaţiei Uber, compania a organizat un grup de experți care includea un fizician nuclear, un neurolog specializat în calcule complexe şi un expert în robotică pentru a prezice cererea potenţială din piaţă pentru închirierea maşinilor private şi care sunt locurile de pe glob în care această cerere ar fi cea mai mare.

 

În iulie 2012, compania a introdus serviciul UberX, ce le permitea oamenilor să îşi folosească maşina personală şi să devină şoferi Uber. Până la începutul anului 2013, UberX era disponibil în 35 de oraşe din lume şi începea deja să pună probleme serioase şoferilor privaţi deja existenţi care aveau de-a face cu o competiţie din ce în ce mai mare care practică preţuri de nimic.

 

În 2014, Uber a lansat serviciul UberPool, întâi în oraşul american San Francisco şi apoi în New York. Această funcţie le permitea clienţilor să împartă cursa cu un alt client care mergea în aceeaşi direcţie, ceea ce făcea costul cursei să fie şi mai scăzut.

 

În anii ce au urmat, Uber a tot investit în tehnologii şi experimente care mai de care mai inovatoare: de la maşini care se conduc singure, sisteme performante de mapare şi localizare până la servicii speciale pentru veterani sau curse cu balonul cu aer. Iar în 2015 compania a completat cursa cu numărul 1 miliard şi s-a bucurat de o bucată uriaşă de plăcintă din piaţa de transport privat din America, mai exact 85% din plăcintă.