Cristiano Ronaldo, autorul celui mai frumos gol al ultimei ediţii a UEFA Champions League | VIDEO
- Alexandru Toader
- 3 iunie 2019, 11:58
Cel mai frumos gol al ultimei ediţii a Ligii Campionilor îi aparține lui Cristiano Ronaldo, în urma votului efectuat de grupul de observatori tehnici ai UEFA.
Așadar, reprezentații UEFA au stabilit că portughezul Cristiano Ronaldo a marcat cel mai frumos gol al sezonului, în UCL. Este vorba despre reușita sa din meciul Juventus - Manchester United, din faza grupelor. Pe locul al doilea în acest demers s-a poziționat rivalul lusitanului, Lionel Messi, cu reușita sa din partida tur cu Liverpool, din semifinale. Podiumul este completat de Sadio Mane.
Comisia care a votat pentru acest clasament a fost alcătuită din Thomas Schaaf (Germania), Peter Rudbæk (Danemarca), David Moyes (Scoția), Raúl González (Spania), Packie Bonner (Irlanda), Michael O'Neill (Irlanda de Nord), Gareth Southgate (Anglia), Roberto Martínez (Spania) și Ginés Meléndez (Spania).
Iată clasamentul:
1. Cristiano Ronaldo (Juventus - Manchester United) - etapa a patra a fazei grupelor (07.11.2018) 2. Lionel Messi (Barcelona - Liverpool) - prima manşă a semifinalelor (01.05.2019) 3. Sadio Mane (Bayern - Liverpool) - returul optimilor de finală (13.03.2019) 4. Ivan Rakitic (Tottenham - Barcelona) - etapa a doua a fazei grupelor (03.10.2018) 5. Leroy Sane (Manchester City - Hoffenheim) - etapa a şasea a fazei grupelor (12.12.2018) 6. Kylian Mbappe (Manchester United - PSG) - prima manşă a optimilor de finală (12.02.2019) 7. Raheem Sterling (Manchester City - Şahtior Doneţk) - etapa a patra a fazei grupelor (07.11.2018) 8. Ousmane Dembele (Barcelona - Tottenham) - etapa a şasea a fazei grupelor (11.12.2018) 9. Philippe Coutinho (Barcelona - Manchester United) - manşa secundă a sferturilor de finală (16.04.2019) 10. Luis Suarez (Barcelona - Liverpool) - prima manşă a semifinalelor (01.05.2019)