Schimbări majore în regulamentul UEFA Champions League

Schimbări majore în regulamentul UEFA Champions League

Noul sezon din Liga Campionilor vine cu schimbări, care au ca scop fluidizarea meciurilor, reducerea tragerilor de timp și încurajarea jocului ofensiv. Ultima partidă care va mai juca pe regulamentul vechi este finala din acest an, de la 1 iunie, de la Madrid, dintre Liverpool și Tottenham. Cea mai controversată regulă va fi cea conform căreia orice gol marcat după ce mingea a atins mâna, intenționat sau nu, va fi anulat.

8 dintre cele mai importante modificări care vor avea loc în sezonul următor în Liga Campionilor:

 

1. Ziduri fără adversari! De acum înainte, jucătorii echipelor aflate în ofensivă nu se vor mai putea infiltra în zidul format de fundaşi. Dacă în acest moment atacanţii încearcă să creeze spaţii în zidul advers şi apelează la diverse tertipuri pentru a-l ajuta pe executant, din sezonul următor niciun jucător advers nu va avea voie să se apropie la mai mult de un metru de zid.

 

2. Out-ul de poartă nu se mai repetă. Din noul sezon, jucătorii nu vor mai fi obligaţi să părăsească careul în momentul repunerii de la 6 metri. Până acum, dacă portarul pasa la un coechipier aflat în interiorul careului, lovitura trebuia să se repete, însă, din noul sezon, jocul va fi lăsat să continue.

 

3. Dispare "mingea de arbitru". Dacă jocul va fi oprit în interiorul careului, portarul va primi direct mingea de la arbitru. Dacă jocul va fi oprit când mingea e în afara careului, atunci echipa care a atins-o ultima o va primi la reluare. Toţi jucătorii vor trebui să stea la o distanţă de cel puţin 4 metri faţă de cel care primeşte balonul de la arbitru.

 

4. Libertate mai mare pentru portari la penalty-uri. Din 2019-2020, portarii vor putea ţine un singur picior pe linia porţii în momentul executării unui penalty. În prezent, loviturile ar trebui să se repete dacă portarii nu au ambele picioare pe linie.

 

5. Jucătorii vor fi obligaţi să iasă de pe teren prin cel mai apropiat loc. În încercarea de a elimina tragerile de timp, în momentul unei schimbări, jucătorul scos de pe teren trebuie să părăsească suprafaţa de joc prin cel mai apropiat loc (nu să meargă până la centrul terenului ca în prezent).

 

6. Se schimbă regula henţului! Dacă un jucător înscrie după ce balonul i-a atins mâna, atunci reuşita e anulată indiferent dacă henţul a fost intenţionat sau nu. De asemenea, orice minge care atinge mâna aflată deasupra nivelului umărului va fi considerată henţ, cu o singură excepţie: dacă jucătorul în cauză trimite mingea cu capul în propriul braţ. Henţ va fi acordat şi la toate fazele în care jucătorul şi-a mărit suprafaţa corpului ajutându-se de braţe.

 

7. Cartonaşe pentru antrenori! Din sezonul 2019-2020, antrenorii vor primi cartonaşe roşii şi galbene, exact ca jucătorii.

 

8. 12 rezerve în competiţiile UEFA ! De acum, formaţiile din Liga Campionilor şi Europa League vor putea numi 12 jucători pe banca de rezerve (faţă de 7 în prezent).

 

Ne puteți urmări și pe Google News