Fost agent CIA condamnat la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei

Fost agent CIA condamnat la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei

Un fost agent al Agenției Centrale de Informații (CIA) a fost condamnat vineri (17 mai) la 20 de ani de închisoare de către un tribunal federal din Virginia de Nord pentru că a trimis secrete de stat Chinei în schimbul a 25.000 de dolari. Astfel, se pune capăt celui mai recent caz dintr-o serie de încercări ale Chinei de a recruta agenți americani de informații.

Agentul Kevin Patrick Mallory risca închisoarea pe viață, dar judecătorul T.S. Ellis III a decis că o astfel de pedeapsă este prea aspră. Cu toate acestea, agentul a primit o sentință cu 10 ani mai mare decât cea propusă de avocații lui Mallory. "Domnul Mallory nu numai că a pus țara noastră în mare pericol, dar a periclitat și viețile mai multor agenți care își pun siguranța personală în joc pentru apărarea țării noastre", a declarat G. Zachary Terwilliger, procuror din Virginia de Est. Un juriu l-a declarat vinovat pe Mallory, în vârstă de 62 de ani, după un proces care a durat aproape două săptămâni, în orașul Alexandria din SUA. Procurorii susțin că acuzatul a dat documente clasificate unui ofițer de informații chinez, ceea ce reprezintă o încălcare a Legii Spionajului.

Avocații au declarat că, în momentul recrutării sale, Mallory avea datorii și își ipotecase locuința, astfel că a devenit o țintă atractivă pentru serviciile de informații chineze. În 2017, acesta a călătorit de două ori în China, unde un agent de informații i-a dat un telefon pentru a putea comunica pe ascuns. Biroul Federal de Investigații (FBI) a descoperit, mai târziu, documente clasificate în memoria telefonului respectiv, inclusiv cel puțin două materiale care au fost transmise cu succes. Cazul lui Mallory face parte dintr-o serie de scandaluri care au implicat foști ofițeri americani ce au fost recrutați de agențiile de spionaj chineze. În 2018, FBI l-a arestat pe Jerry Chun Shing Lee, fost agent CIA care a avut contacte repetate cu serviciile de informații chineze. Acesta a pledat vinovat în mai anul curent, fiind acuzat de conspirație de a spiona în favoarea Chinei. Și domnul Lee riscă închisoarea pe viață, dar se pare că procurorii vor cere o sentință între 17 și 27 de ani.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News