Primul șofer Uber amendat a dat cărțile pe față. Planul bine pus la punct prin care sunt „eliminați” șoferii Uber și Taxify

Primul șofer Uber amendat a dat cărțile pe față. Planul bine pus la punct prin care sunt „eliminați” șoferii Uber și Taxify

Începând cu data de 16 mai, șoferii Uber și Taxify pot fi amendați mult mai ușor și pot rămâne fără plăcuțele de înmatriculare.

Șoferii de la firme precum Uber, Bolt sau Clever nu vor mai putea să își desfășoare activitatea fără să riște niște sancțiuni severe din partea autorităților.

Poliția va putea să rețină plăcuțele de înmatriculare ale șoferilor prinși că desfășoară activități de transport alternativ pentru o perioadă de șase luni, iar în privința amenzilor, sumele pot ajunge inclusiv până la 5.000 de lei.

Cu toate acestea, aplicațiile vor continua să funcționeze în România, dar sancțiunile îi vor face pe șoferi să se gândească de două ori înainte să iasă pe străzi.

Prima zi, prima amendă

Sancțiunile au început să fie aplicate imediat. Primul șofer care a luat amendă a povestiti cum s-a petrecut totul. Acesta a luat o cursă, dar după numai 100 de metri poliția l-a oprit.

„M-a tras pe dreapta, mi-a cerut actele însemnând permis, buletin, talon, asigurare, i le-am înmânat domnului polițist, după care l-a întrebat pe domnul din spate dacă sunt cu Uber. La care clientul a zis că da, că e cu Uber”, a povestit șoferul, conform wowbiz.ro.

Polițiștii i-au cerut actele, iar șoferul le-a înmânat atestatul de transport persoane și autorizația. Degeaba! Cu toate acestea, oamenii legii l-au amendat cu 1.000 de lei.

După incident, șoferul a relaizat că este posibil să fi căzut într-o capcană. Ma exact, pasagerul era un taximetrist, iar comanda a fost numai un mijloc pentru a îl scoate din cursă.

Ne puteți urmări și pe Google News