Vremea. Informații de ultimă de oră de la ANM. Ce se întâmplă în weekend
- Andrei Arvinte
- 11 mai 2019, 08:13
Vremea. ANM a emis o nouă prognoză pentru acest weekend. Se pare că temperaturile vor crește semnificativ, ajungând până la 25 de grade Celsius.
În weekend, vremea se mai încălzeşte puţin, iar termometrele vor indica până la 25 de grade Celsius în sudul Olteniei. Ploi de scurtă durată vor fi cu precădere în jumătatea de est a ţării unde, izolat, pot aduce cantităţi mai mari de apă şi pot veni însoţite şi de grindină, scrie Digi24.
Duminică, vremea va deveni frumoasă în mare parte a ţării, iar averse vor cădea mai ales la deal şi la munte. De luni, un nou val de ploi va pătrunde prin regiunile vestice, iar noaptea, va ajunge şi în zonele centrale şi central-sudice. Apoi, ele se vor extinde în aproape toată ţara, iar marţi, se vor acumula cantităţi mai mai de apă în sud-vest şi la munte. Ploile vor fi însoţite de tunete şi fulgere, de intensificări ale vântului şi, posibil, de grindină.
În Bucureşti, se vor menţine condiţiile pentru averse, fenomene electrice şi vânt, atât pe parcursul nopţii, cât şi sâmbătă, în special după-amiaza şi seara. Temperaturile vor creşte de la 9 grade în zori, până la valori maxime în jur de 20 de grade Celsius.
Duminică şi luni, se vor înregistra până la 24 de grade după-amiază, iar soarele va fi generos, dar marţi vremea se va mai răcori un pic pentru că se vor înmulţi norii şi ploile. În plus, vântul va deveni activ.