Dan Cămârzan, milionarul care și-a ucis bunica, în fața judecătorilor. Ce a cerut instanței
- Radu Novac
- 10 mai 2019, 10:45
Dan Cămârzan, milionarul din Brașov suspectat că și-a ucis bunică, a contestat în fața judecătorilor măsura arestul preventiv.
Un gest șocant a curmat cariera de succes a milionarului Dan Cămârzan, un om de afaceri care a investit în complexe imobiliare, alături de Primăria Brașov, iar la vârsta adolescenței a realizat un proiect pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Duminică, el și-a ucis bunica, în vârstă de 93 de ani, sub privirile îngrozite ale mamei sale. Scenele terifiante au avut loc în locuința comună a celor trei, din municipiul Brașov. Mama lui a încercat să-l oprească, lovindu-l, chiar, însă fără rezultat.
„Conflictul a fost unul spontan”, a declarat, pentru EVZ, procurorul șef Adrian Aldea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Din primele investigații reiese că Dan Cămârzan s-a urcat cu genunchii pe trupul bunicii sale și a strâns-o de gât, decesul survenind prin comprimare toracică și obturarea căilor respiratorii. Omul de afaceri a fost arestat pentru omor.