Virgil Măgureanu a preluat în ianuarie 1990 documente de la UM 0110 privind spionii KGB din România, dar a uitat ce a făcut cu ele.

În chestiunea extrem de delicată și, în aceeași măsură, de maximă importanță pentru securitatea națională, a arhivei operative a fostei Unități speciale U.M. 0110 a Departamentui Securității Statului, structură specializată în combaterea spionajului și a subversiunii politico-economice orchestrate împotriva României de aliații din Organizația Tratatului de la Varșovia, informațiile ajunse în spațiul comunicării publice sunt insignifiante și în raport invers proporțional cu legitimitatea interesului manifestat în cele mai varii straturi ale societății.

Absența la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a unor numeroase și importante dosare din arhiva operativă a Unității speciale U.M. 0110, dar, mai cu seamă, amplitudinea actuală a operațiunilor secrete ale serviciilor speciale ale Federației Ruse în România , permit agenților de diversiune ai acestor servicii, adânc infiltrați în sfere ale deciziei și deținând controlul canalelor de comunicare, să falsifice o realitate istorică, susținând că trădătorii de largă notorietate ai patriei, care au acces la putere în decembrie 1989 prin contrarevoluție, nu sunt decât invenții ale securității naționaliste conduse de generalul Iulian Vlad.

Misterul documentelor doveditoare

„Nu sunt documente doveditoare ale trădării!”, clamează sus și tare noua generație de agenți ai dușmanilor de moarte dintotdeauna ai neamului românesc. Dar, de ce nu există documentele doveditoare? Răspunsul la această chinuitoare întrebare, întârziat de trei decenii, ni-l oferă Ministerul Public, prin Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare din 5 aprilie 2019, în Dosarul nr.11/P/2014 privind cercetarea crimelor împotriva umanității puse în sarcina lui Ion Iliescu, fost președinte al României, și a altor inculpați.

Pe neavizați, răspunsul îi poate sidera. Potrivit declarației de martor, din data de 12.07. 2017, a generalului în retragere Mihai Stan, fost prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informații (Rechizitoriu, Cap. XI -Ascunderea filosovietismului noii puteri, pag.434-435 ) tezaurul de arhivă microfilmat privind coloana a V-a sovietică din România s-ar afla la Moscova, fiind predat de ... Virgil Măgureanu!

Iată ce a declarat generalul Mihai Stan sub prestare de jurământ: „(...)L-am cunoscut pe Virgil Măgureanu încă din anul 1982 (...) La începutul anului 1990 acesta mi-a propus să-i devin consilier (...) Am aflat că la sediul fostei UM 0110, unde era comandant generalul Neculicioiu, a fost luată măsura protejării unor date şi informaţii, în sensul microfilmării lor şi ascunderii într-o nişă confecţionată la nivelul plafonului. Acest lucru s-ar fi petrecut pe fondul fugii lui Nicolae Ceauşescu şi a temerii că datele vor putea intra în posesia unor persoane interesate şi neautorizate. L-am informat imediat pe Virgil Măgureanu, care s-a arătat interesat şi a dispus ca în aceeaşi zi să mergem la adresa menţionată. În consecinţă, neam deplasat cu un autoturism la imobilul în care funcţionase UM 0110, unde am fost întâmpinaţi de col. Lupu Vasile, care asigura comanda. Acesta a confirmat informaţiile pe care le aveam, a fost cooperant şi a chemat doi subordonaţi care au spart zona plafonului indicată şi de acolo au scos mai multe casete video, dar şi diapozitive. În acel moment Virgil Măgureanu mi-a spus că sunt liber şi, deşi mi-am manifestat intenţia de a rămâne, a insistat să plec. În aceste împrejurări nu am putut cunoaşte conţinutul acelor microfilme. În ziua următoare, am încercat să reiau discuţia cu Virgil Măgureanu pe tema microfilmelor, însă am fost repezit de acesta, în sensul că nu era treaba mea. Bănuiesc faptul că, în acest moment microfilmele se află la Moscova, deoarece ştiu că ulterior Virgil Măgureanu a făcut o vizită la Moscova”.

„Corbii” GRU la Divizia anti-KGB

Generalul în retragere Vasile Lupu, fost locțiitor al șefului U.M.0110, care a predat tezaurul arhivistic lui Virgil Măgureanu, „consilier al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu” a declarat la rândul său, printre altele, următoarele:

„(…) Structura noastră a fost preluată imediat, după 22 dec. 1989, de MApN, sub comanda amiralului Ştefan Dinu. Primul care a preluat conducerea unităţilor din D.S.S., a fost gl. Logofătu, la acea dată locţiitor al şefului Statului Major General din MApN. Din datele pe care le ştiam, cunoşteam că gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de contrainformaţii militare, în legătură cu o anumită apropiere de G.R.U. Numirea lui ne-a surprins şi pe noi şi nu neam explicat-o suficient.(....)Am fost surprinşi şi de numirea gl. Militaru, ca ministru al apărării, începând cu 23.12.1989. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de G.R.U. Atât el, cât şi gl. Kostyal, au format obiectul acţiunii „Corbii”, materializat într-un documentar complex. (...)

De altfel, gl. Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe gl. Vasile Ionel şi un mare număr de ofiţeri cu grad de general, aflaţi în rezervă. În situaţia dată, în care noi am fost lipsiţi de comunicaţiile speciale, iar tehnica se afla sub supravegherea directă a armatei, am acceptat subordonarea faţă de M.Ap.N., dar în acelaşi timp nu am mai desfăşurat activităţile de supraveghere conform atribuţiilor anterioare. De aceea, nu am putut obţine şi nici produce informaţiile ce ar fi vizat o serie de aspecte cercetate chiar în dosarul de faţă.

(...) După 22 dec. 1989, am rămas pe funcţie şi am lucrat astfel, inclusiv după constituirea S.R.I., până în anul 2001, când m-am pensionat.

(…) Începând cu data de 09.01.1990, şeful U.M. 0110, gl. Neculicioiu a fost trecut în rezervă, iar eu am preluat comanda. Îmi amintesc că în momentul în care în 22 dec. 1989 am luat cunoştinţă de fuga lui Ceauşescu, din ordinul şefului s-a dispus distrugerea arhivei şi în special a informaţiilor privind pe ofiţerii activi. A fost o operaţiune dificilă, întrucât nu dispuneam de un crematoriu şi nu am reuşit, ca doar prin incendiere, să distrugem materialele existente, de aceea, s-a folosit şi apa, transformând astfel hârtia într-o masă amorfă. Se aplica de fapt un ordin existent în organizarea structurii noastre pentru preîntâmpinarea intrării materialelor în mâini neautorizate. Mai mult, gl. Neculicioiu a ordonat salvarea unui număr de circa 50-75 role ce conţineau microfilme ale unor materiale operative importante şi astfel, în cabinetul său de lucru a fost chemat un maistru militar, tehnician, care a practicat un orificiu în tavanul fals al încăperii şi în care au fost introduse aceste microfilme. Tot tehnicianul a reparat locul respectiv, iar secretul acestei operaţiuni era cunoscut doar de Neculicioiu, de mine, de celălalt locţiitor – Vasile Ionescu şi de către tehnician. (…) După preluarea structurii noastre de către MApN, eu, rămas la comandă, i-am raportat viceamiralului Dinu Ştefan, de existenţa acelor microfilme, însă nu am primit vreun ordin anume şi lucrurile au rămas aşa.

(.…) Către sfârşitul lunii ianuarie, posibil 24-27, mă aflam la serviciu când am fost sunat de viceamiralul Dinu Ştefan care m-a înştiinţat că va veni un consilier al preşedintelui C.F.S.N. pentru a se interesa de acea problemă ştiută numai de noi, cu referire la microfilme.

(…) În aceeaşi zi, a venit Virgil Măgureanu, în calitate de consilier şi col. Mihai Stan pe care îl cunoşteam ca fiind ofiţer operativ la serviciul D al fostului D.S.S., aflat şi acum în activitate în noua structură. Cei doi mi-au spus că au cunoştinţă despre microfilme şi mi-au cerut să le predau. M-am conformat, l-am chemat pe acelaşi maistru militar, căruia nu-i mai reţin numele, a fost desfăcut tavanul fals în locul în care se operase, au fost scoase microfilmele şi predate celor doi, în baza unui proces- verbal întocmit în 2 exemplare, semnat de mine şi de cei doi, un exemplar al acestuia rămânând la sediul nostru, dar nu mai cunosc unde se află. (...) Microfilmele erau numerotate şi aşa au fost consemnate, fără vreo referire la conţinut. Nu-mi amintesc exact numărul lor, însă estimez între 55- 75.

(…) Nu cunosc ce s-a întâmplat cu acestea, dar am înţeles că au fost predat la Centrul de Informare şi Documentare al fostului D.S.S., subunitate care activa în continuare”.

Amnezia lui Măgureanu și cele trei adevăruri

​Virgil Măgureanu nu a negat vreodată preluarea tezaurului arhivistic secret privind coloana a V-a a Moscovei, dar refuză cu obstinație să-și aducă aminte cui, unde și când l-a predat.

În fața procurorilor (declaraţie de martor, sediul SPM,24.05.2017 - vol.II - Declaraţii, f.88-105) a afirmat:

„(…) Bunurile găsite au fost predate structurilor de linie din cadrul organismului care se ocupa în continuare de securitatea naţională, iar procesulverbal, l-am predat secretariatului instituţiei la care lucram. Nu am fost niciodată interesat de conţinutul acelor casete care reprezentau înregistrări în cazurile operative instrumentate de către ofiţerii UM 0110, astfel încât nu pot da detalii despre conţinutul lor.

(…) De bună seamă, l-am informat imediat pe preşedintele CFSN, Ion Iliescu care a fost de acord cu măsurile luate, însă nu a manifestat vreun interes pentru conţinutul casetelor.

(…) Întrucât nu am cunoscut vreodată conţinutul lor, nu mă pot pronunţa dacă aici se regăsea şi materialul probator al atât de mult mediatizatului dosar «Corbii».”

Ce trebuie observat și amendat din cele declarate de Virgil Măgureanu? În luna ianuarie 1990 nu existau „ structurile de linie din cadrul organismului care se ocupa în continuare de securitatea națională” și nici organismul respectiv, ca atare. Structura competentă a deține tezaurul arhivistic ridicat de Virgil Măgureanu, ori a-l transfera într-o arhivă, era tocmai fosta U.M. 0110 de unde a fost preluat.

Mai mult, generalul Vasile Lupu, care a continuat să activeze și ulterior, până în anul 2001, pe domeniul de competență al fostei U.M. 0110, ar fi înțeles că tezaurul ar fi fost predat Centrului de Informatică și Documentare al fostului Departament al Securității Statului, care se afla la momentul respectiv „în conservare”.

Suntem în prezența a trei „adevăruri”:

● adevărul generalului Mihai Stan – microfilmele la Moscova;

● adevărul generalului Vasile Lupu – microfilmele la Centrul de Informatică și Documentare, deținătorul arhivei Securității, preluate din anul 1994 directa subordine a lui Virgil Măgureanu, în cadrul Secretariatului General al S.R.I.;

● adevărul lui Virgil Măgureanu- microfilmele la „structurile de linie ale organismului care se ocupa în continuare de securitatea națională”.

Interogatoriul fatal

Minciuna va deveni evidentă dacă vom corobora aceste trei adevăruri cu interogatoriul fatal la care Virgil Măgureanu a fost supus de Alex Mihai Stoenescu (București, 24 martie 2008, „De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, Editura RAO, 2008, pag, 164-166). Cităm:

Virgil Măgureanu: „S-au extras acele microfilme, despre care eu nici astăzi nu știu ce conțineau (…) și au fost puse în mâna unităților de linie al căror obiect de activitate era tocmai acesta”.

Alex Mihai Stoenescu: Păi, dacă nu ați știut conținutul lor, cum ați știut la ce unitate să le dați?

V.M.: Iertați-mă, nu eu mă ocupam cu cercetarea directă a conținutului unui document, ci cei care erau în jurul meu.

A.M.S.: (…) Problema este că, în momentul în care spuneți că le-ați repartizat unităților…

V.M.: S-a văzut care este conținutul lor și s-au dat diviziunilor corespunzătoare.

A.M.S.: Deci s-a văzut conținutul lor! Problema este următoarea, domnule profesor: ele aparțineau structurii anti- K.G.B., iar structura aceasta era acolo, în clădirea unde microfilmele erau ascunse. Cui ați repartizat, că nu existau diviziuni anti-K.G.B. în S.R.I.? (...)

V.M.: (…) Cred că ar fi nevoie aici de expertiza lui Mihai Stan (n.n. - Pe care l-a dat afară din biroul unde s-au găsit microfilmele, pentru a nu mai fi martor la inventariere și preluare și pe care l-a repezit ulterior de fiecare dată când a mai adus problema în discuție) V-aș ruga să-l convocați, eu nu vreau. Era acolo, era desigur și cel care ne aștepta, viitorul prim adjunct al SRI, generalul Vasile Lupu, care era pe atunci locotenent-colonel sau colonel, s-a spart și s-a fotografiat tot ce s-a găsit acolo, s-a făcut un inventar și s-a trimis mai departe.(…)

A.M.S.: Nu știți unde s-au trimis mai departe.

V.M.: Nu că nu știu, dar sigur nu s-au aruncat pe stradă, nu s-au dat dușmanului de clasă și nu s-au dat pe mâna cuiva care să profite de ele (n.n. - Excepția constituind-o autorul afirmației!), ci s-au trimis unităților de linie, care răspundeau de sectorul respectiv. Cel puțin asta mi s-a raportat. (n.n. - De către cine să se fi raportat, dacă Mihai Stan a cărui expetiză este invocată ca necesară, a fost trimis la plimbare și repezit ori de câte ori a adus acest subiect fierbinte în discuție?!)

Ceaușescu și vânătorii de agenți KGB

Primul număr al revistei „Evenimentul Istoric”, din februarie 2018, avea pe copertă titlul „Ceaușescu și vânătorii de agenți KGB”, articol în care Dan Andronic explica: „KGB UM 0110, sau Unitatea Anti- KGB, este una din legendele care însoțesc istoria Securității. O unitate despre care s-au spus puține lucruri, dar despre care se șoptea că deține secretul fostei și actualei puteri din România. Numele lui Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Marin Pancea, Ioan Olteanu, Valter Roman, Silviu Brucan, și multe altele au fost vehiculate în discuțiile pe care le-am avut în cadrul documentării acestui material. Când a apărut această unitate anti- KGB și care au fost resorturile politice ale unei asemenea decizii, neobișnuită, este greu de înțeles pentru cei care judecă perioada dinainte de 1989 într-o manieră lipsită de nuanțe.

Așa cum spuneam, într-un mod neobișnuit, originea acestei unități se găsește în perioada în care la conducerea României se afla Gheorghe Gheorghiu-Dej, ulterior fiind preluată de Nicolae Ceaușescu (…) Unitatea 0110 înfiinţată în 1969 (fosta UM 0920/A), după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici, se ocupa cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi chiar pe spaţiul sovietic. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României, prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”. Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină. UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili”.

Concluzie: „Unitățile de linie” nu puteau aparține decât serviciilor Moscovei și Budapestei

Cu certitudine afirmăm că la momentul respectiv „unitățile de linie” care gestionau în România problematica U.M.0110 nu puteau aparține decât serviciilor de securitate ale Moscovei și Budapestei. Cu certitudine afirmăm că, în repetate rânduri, generalul Mihai Stan și alți prim adjuncți ai directorului S.R.I., mai puțin generalul Vasile Lupu, mi-au cerut indicii care ar putea conduce la identificarea și recuperarea oricăror piese din dosarul (urme ale supravegherii) de securitate cel privea pe Ion lliescu. Piesele grele erau în tezaurul de arhivă al fostei U.M. 0110. Un singur personaj din pleiada șefilor serviciilor secrete postdecembriste și-a putut permite să-l mintă și să-l sfideze pe Ion Iliescu, jinduind în taină și trăgând sfori chiar să-i ia locul. Dar, n-a fost să fie. Nici Moscova și nici Washingtonul nu l-au creditat pentru cariera politică pe care și-o dorea nespus de mult. Printre consecințele „dispariției” acelui tezaur de arhivă se numără și cronicizarea dependenței față de Moscova a unui important segment al clasei politice și al unor „capitaliști” de mucava. Cine a predat acel patrimoniu de cunoștințe secrete asupra trădătorilor neamului românesc, a predat și o parte din noi, din România.