Teo, dezvăluiri despre fiica ei. Pe ce cheltuie aceasta sume colosale de bani? „Îi plac lucrurile rare”
- Andrei Arvinte
- 8 mai 2019, 10:58
Cunoscuta prezentatoare Teo Trandafir a făcut dezvăluiri despre modul în care fiica sa, Maya, cheltuie banii. Aceasta spune că fiicei sale îi plac „lucrurile rare”.
Chiar dacă se pricepe la extraordianar de multe lucruri, Teo recunoaște că moda pentru ea nu este o prioritate și nici nu investește mulți bani în haine, așa cum fac de pildă multe alte vedete care apar pe sticlă.
„Port ce-mi vine, așa cum îmi vine, nu am înțeles niciodată, dar niciodată, moda. Înțeleg lucrurile care îmi plac și care îmi vin. De exemplu, nu o să mă vezi purtând altceva decât aceste șenile pe care le am în picioare… În emisiuni nu am încotro, pentru că încălțările mele se văd groaznic la televizor, se văd ca niște butoaie și nu am cum să le port. Dar în viața mea normală nu ies din combinația jeans-top-bocanci”, a declarat Teo.
Din fericire pentru bugetul lui Teo, nici Maya nu este cheltuitoare când vine vorba de haine și nu-i cere mamei sale sume astronomice pentru a fi în pas cu trendurile.
„Am avut noroc, îi plac foarte mult lucrurile rare, nu brandurile. Dar dacă e pictat de mână, de exemplu, o atrage. Avem o prietenă care pictează geci, de pildă. Dar dacă aș pune-o să aleagă între o geacă de brand și una pictată de mână, o impresionează mai mult ceva manufacturat”, a mai mărturisit Teo despre fiica sa.