Notre-Dame. Ce face Franța cu cei 500 de milioane de euro în plus?
- Radu Pădure
- 23 aprilie 2019, 10:00
Donațiile de după incendiul de acum o săptămână de la Notre-Dame au fost atât de mari încât depășesc cu mult necesarul pentru restaurarea catedralei.
Un elan de solidaritate a avut loc după incendiul de la Notre-Dame. Donațiile au depășit cu mult așteptările: s-a strâns o sumă care depășește un miliard de euro, în condițiile în care costurile restaurării sunt estimate la 500 de milioane, notează Le Point.
Cum vor fi utilizați banii în plus?
Cifra de 500 de milioane de euro necesară pentru reparații este una foarte aproximativă. Doar o expertiză detaliată, care va dura luni de zile, va permite o evaluare mai apropiată de realitate a costurilor pentru reparații.
Totuși, dacă facem comparația cu lucrările de la alte monumente celebre, există motive de optimism.
Astfel, reparațiile la castelul de Windsor, din 1997, în Marea Britanie, au costat 45 de milioane de euro.
Biserica Frauenkirche din Dresda, distrusă total de bombardamentele din 1945 și apoi reconstruită de la zero a necesitat 200 de milioane de euro, precizează Le Point.
În ceea ce privește Notre-Dame de Paris, potrivit lui Pascal Asselin, expert în construcții istorice și șeful Uniunii Naționale a Economiștilor și Constructorilor din Franța, întrebat de Le Point, „trebuie considerați între 20 și 30 de milioane de euro pentru măsurile de conservare, 15 milioane pe 5 ani pentru acoperirea anti-intemperii, circa 100 de milioane pentru acoperiș și șarpantă”, deci 145 de milioane s-au adăugat celor 150 de milioane care erau deja alocați pentru renovarea catedralei înainte de incendiu. Așadar, totalul s-ar ridica la circa 300 de milioane.
Înălțarea unei noi fleșe, consolidarea și renovarea edificiului ar putea ridica costurile la 600 de milioane de euro, „dar cu siguranță nu un miliard”, precizează Asselin.
Așadar, cum votâr fi clentuite sutele de milioane rămase?
În mod logic, ele ar trebui să fie destinate reabilitării patrimoniului francez, dar fiind că monumentele Hexagonului nu sunt într-o stare tocmai bună, scrie Le Point.
„Statul acordă 326 de milioane de euro pe an pentru întreținerea și restaurarea patrimoniului monumentelor noastre, ceea ce este mult prea puțin”, spune Remi Desalbres, președintele Asociației Arhitecților de Patrimoniu
Acești bani ar fi suficienți pentru „relansarea meșteșugurilor de o valoare inestimabilă”, pe care francezii și turiștii le-ar putea redescoperi de-a lungul unui „traseu în jurul șantierului catedralei”, privind artizanii cum lucrează.
„Răul aduce bine”, dă asigurări Pascal Asselin. „Donațiile pentru Notre-Dame vor ajuta la renovarea numeroaselor monumente ale Franței. Poate că acesta este miracolul.”