Atac greu împotriva PSD din inima Teleormanului: „Oamenii se plâng că o duc rău și că le este frică”

Atac greu împotriva PSD din inima Teleormanului: „Oamenii se plâng că o duc rău și că le este frică”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la mitingul organizat la Alexandria, că PSD își „bate joc de oameni” prin modul în care guvernează țara.

„Oameni buni, vreau să spun: Destul! Destul și-au bătut joc de noi, destul au condus prin frică, prin intimidare, prin corupție, prin subdezvoltare, prin minciună, amenințând și călcând în picioare demnitatea fiecărui român!

În fiecare județ din România trăiesc români care merită să fie respectați și noi, Partidul Național Liberal, garantăm că fiecare român va fi respectat, că niciunui român nu-i va mai fi călcată în picioare demnitatea, că fiecare român va avea o șansă în viață, că fiecare român, prin talentul lui, prin pregătirea lui, prin educația lui, prin capacitatea de a izbândii, va reușii în viață sprijinit de toate autoritățile statului.”, a declarat Ludovic Orban.

Președintele PNL a adăugat că liderii PSD „își bat joc de oameni” și îi sperie cu tăierea ajutoarelor sociale și a pensiei.

„Cum conduc ei, dragii mei? Știți foarte bine, în Teleorman, știți foarte bine cum conduc în Dâmbovița, știți foarte bine cum conduc în Argeș, știți foarte bine cum conduc în Ialomița, în Prahova mai puțin, că lumea este mai educată și este o populație urbană. Își bat joc de oameni, îi sperie pe toți oamenii care au frică față de Dumnezeu, îi sperie că nu le mai dau ajutoare sociale, îi sperie că le închid magazinele, îi sperie că nu le mai dau subvenția de la APIA, îi sperie că nu le mai dau ajutorul pentru persoanele cu dizabilități, îi sperie că n-o să mai primească pensia. Asta fac ei, conduc călcând în picioare voința și demnitatea fiecărui român.

Din păcate, în Teleorman, în Ialomița, în Dâmbovița și în toate celelalte județe unde încă PSD-ul este tare, oamenii se plâng că o duc rău și că le este frică să nu o ducă și mai rău. Trebuie să-i învățăm că nu sunt condamnați să o ducă rău, că nu sunt condamnați să fie săraci, că au șansa de a trăi bine, că au forța și capacitatea de a avea o viață decentă, o viață care să le permită fiecăruia să spere că au șansa să fie cetățeni europeni.”, a mai declarat președintele PNL.

 

Ne puteți urmări și pe Google News