Marina militară rusă ar putea fi obligată să renunțe, fără îndoială pe termen lung, la capacitățile sale aeronavale care sunt și așa foarte reduse. Un asemenea scenariu este în discuție încă din toamna anului trecut.

Problema este una majoră. În 30 octombrie 2018, unicul portavion al marinei militare ruse, Amiral Kuznețov, a fost avariat după ce o macara s-a prăbușit pe punte, în urma scufundării docului plutitor PD-50 pe care era fixat vasul pentru lucrări de mentenanță și modernizare efectuate la Murmansk și realizate de grupul United Shipbuilding Corporation (USC).

Acest doc flotant, achiziționat din Suedia în 1980, s-a scufundat din cauza unei pene de curent (neconfirmată la acea dată de furnizorul de electricitate PJSC Rossetti), pompele destinate împiedicării umplerii cu apă a tancurilor de balast nemaiputând funcționa.

Căderea macaralei a făcut o gaură majoră pe puntea vasului deși responsabilii șantierului naval au relativizat importanța pagubelor, relatează Opex 360. Dar nu pagubele suferite de Amiral Kuznețov reprezintă îngrijorarea marinei militare ruse. Problema este că, în lipsa unui doc flotant precum PD-50, modernizarea portavionului rămâne doar în stadiul de teorie. Mai grav, scrie Izvestia, dacă ministerul rus al Apărării nu găsește rapid o soluție, portavionul ar putea fi retras prematur din serviciu.

Unde să-l repari?

Dificultatea este că Rusia nu dispune de alte șantiere navale suficient de mari pentru a primi și repara o navă de talia portavionului Amiral Kuznețov. Accidentul navei a pus în lumină o problemă ocolită constant de decidenți ruși: instalațiile de întreținere a navelor de mare tonaj din Rusia. Există doar proiecte, deci este greu de spus când Rusia va dispune de instalații de producție și de întreținere de dimensiuni mari, apte să preia și nave militare de mare tonaj. Acest tip de proiecte necesită timp și mijloace financiare consecvente pentru realizarea lor iar Rusia s-a lansat relativ târziu în ele.

Pe de altă parte, Marina Rusă nu dispune în interior de instalații apte să asigure întreținerea propriilor nave. Centre de reparații și șantiere navale mixte preiau nave militare și civile pentru a asigura aceste sarcini. Numai că armata este cunoscută pentru obișnuința de negociere a contractelor cu marje financiare foarte scăzute pentru șantierele navale, care dau astfel prioritate navelor civile. La acestea se adaugă ineficiența notorie a șantierelor navale locale, deci este ușor de înțeles de ce Rusia se află într-o situație delicată după pierderea temporară a docului PD-50. În plus, majoritatea șantierelor rusești au moștenit instalații din epoca sovietică și metode de construcție obsolete sau ineficace raportat la standardele moderne. O altă problemă recurentă: fiecare șantier vine cu „designul său” și „nava sa”, care diferă de nava produsă în alt șantier naval, rezultând o absență a standardizării între diferite nave produse, care generează constrângeri logistice și încetinește construcția de nave noi.

Ar fi o soluție, dar gazoasă

Amiral Kuznețov are o lungime de 306, 45 metri, o lățime de 71, 96 metri și o înălțime de 64, 49 metri. Deplasamentul standard este de 46.540 tone, cel normal este de 53.050 tone iar, încărcată la sarcină maximă, nava are un deplasament de 59.100 de tone. În funcție de aceste deplasamente, pescajul variază de la 8.05 metri la 9, 76 metri. Deci infrastructuri a căror lungime este mai mică de 300 de metri și care nu pot găzdui nave mai mari de 40.000 de tone sunt excluse în cazul portavionului Amiral Kuznețov. O rezolvare ar putea fi găsită la doi pași. Mai exact la doi kilometri distanță de centrul de reparație 82SRZ (proprietarul docului PD-50) unde este „tratat” Kuznețovul la ora actuală, unde se află șantierul naval Kola, aflat în curs de construcție, lucrări finanțate de grupul PAO Novatek, specializat în sectorul gazier. Începută în 2017 construcția șantierului vizează crearea unei vaste infrastructuri aptă să producă platforme marine și alte echipamente specifice pentru extracția de gaz offshore. Șantierul dispune de două docuri uscate capabile să asigure întreținerea navelor militare de mare tonaj. Dar operatorul șantierului nu dispune de competențe în materie de nave militare. Și chiar dacă lear avea, ar rămâne de văzut dacă marina militară rusă ar accepta prețurile cerute de Novatek pentru repararea și modernizarea unei nave ca Amiral Kuznețov.

Mai bine o fregată sau un submarin

Acestea fiind zise, a mărturisit o sursă din cadrul ministerului rus al Apărării, „toată lumea nu este convinsă de necesitatea continuării reparațiilor” portavionului. „Există mai multe opinii, cum ar fi cele care preconizează construirea unei fregate sau a unui submarin nuclear cu acești bani”, a spus sursa citată. Mai ales că portavionul Kuznețov (a cărui construcție a început în 1983) nu a fost trimis decât în 6-7 misiuni de când a devenit complet operațional, în 1995. Potrivit Kommersant, între 55 și 62 miliarde de ruble (730-824 milioane euro) sunt prevăzute pentru modernizarea Kuznețovului.

Dacă reparațiile și modernizarea navei vor fi oprite, marina rusă va avea mult de așteptat pentru a-și recupera capacitățile aeronavale. Proiectul „Shtorm” (sau proiectul 2300E), care prevede construcția unui portavion de un tonaj de cel puțin 90.000 de tone este încă pe hârtie și este greu de spus ce șantier naval ar putea să-l construiască. Indiferent de situație, capacitățile aeronavale nu au fost niciodată cu adevărat prioritare pentru Moscova. În Rusia, apreciază experții occidentali, grupurile aeronavale au avut mereu o capacitate incompletă fiind mereu puțin valorizată de diferitele strategii naționale de apărare care s-au succedat în URSS și apoi în Rusia. Acest lucru este explicat mai întâi de către factorii determinanți geopolitici. Accesul în largul oceanelor fiind controlat de partenerii NATO, investițiile rusești s-au orientat preferențial către bombardiere strategice cu rază lungă de acțiune (evident care pot distruge portavioane), rachete cu rază lungă, convenționale sau nucleare, și submarine. Așa că în Rusia investiții financiare, umane și tehnologice au limitat posibilitatea emergenței unui grup aeronaval complet.

 

Fumul scos pe coș e vizibil din spațiu

Amiral Kuznețov este, poate, și cea mai poluantă navă din lume. Având sistem de propulsie clasic, alimentat cu motorină, fumul dens ce iese pe coșul navei este un nesecat subiect de ironii, mai ales că uriașa dâră neagră este vizibilă și din spațiu. Ca să mai tempereze comentarii cum că nava e o ruină plutitoare, că folosește combustibil prost sau că navighează supraîncărcată, acum doi ani, comandantul Kuznețovului, Serghei Artamonov, a declarat, citat de Sputnik, că fumul gros scos de navă nu înseamnă că e ceva defect pe singurul portavion al lui Putin.

„În realitate, toate navele țărilor NATO fumegă la fel. Poate că fumul lor nu urcă atât de sus la cer ca al nostru. Asta din cauză că coșul Amiralului Kuznețov este cel mai înalt din toată flota noastră”. Purtând numele amiralului Nikolai Gherasimovici Kuznețov (unul din principalii promotori ai portavioanelor în rândul marinei sovietice) nava a intrat în serviciu la 25 decembrie 1990, în timpul prăbușirii URSS, fiind recuperată de marina rusă. Amiral Kuznețov a avut o soră geamănă, Variag, cumpărată ulterior de China și rebotezată Liaoning. În 1986, statul sovietic a comandat un portavion de mare tonaj, cu propulsie nucleară, botezat Ulianovsk. Dar căderea URSS a adus după sine și oprirea lucrărilor, Ulianovsk fiind construit în proporție de 40% și ajungând ulterior la fiare vechi.