Gina Pistol cochetează cu actoria! Va juca în serialul „Fructul oprit” de la Antena 1
- Oana Nicolae
- 5 aprilie 2019, 12:47
Gina Pistol revine pe platourile de filmare. Aceasta își va face săptămâna viitoare apariția în serialul „Fructul Oprit” de la Antena 1. Prezentatoarea „Asia Express” nu este la prima experiență de acest gen.
„M-am bucurat foarte mult să reîntâlnesc oameni dragi. A fost o plăcere să fiu pe platourile de filmare ale serialului și să petrec un sfert din zi alături de echipă. Este o atmosferă foarte frumoasă la filmări. S-a râs, s-a improvizat, nici nu știu când a trecut atât de repede timpul. A fost super fain și a mers totul ușor”, a declarat Gina despre scurta participare în serialul de la Antena 1.
Gina își va interpreta propriul rol în episodul cu numărul 30 al celui de-al doilea sezon al serialului „Fructul Oprit”, iar telespectatorii o vor putea urmări săptămâna viitoare, atunci când va fi difuzat episodul cu pricina.
Prezentatoarea „Antena Stars” este în prezent într-o relație cu Smiley, alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste de mai multe luni.