Opinii EVZ
Reuniunea China-UE-Franța-Germania de la Paris: Excluderea Rusiei din jocul geopolitic euro-asiatic și global. Pulsul planetei
Săptămâna trecută a avut loc la Paris o întâlnire inedită, care a marcat puternic așezarea geopolitică globală. Este vorba despre o vizită bilaterală a președintelui chinez Xi în Franța, dar acolo unde s-a întâlnit cu președintele francez flancat de cancelarul german Angela Merkel și de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Reuniunea face parte din vizita de 6 zile a președintelui Chinei în Europa, unde după Italia și Monaco și-a pierdut continuarea peste ocean, din cauza eșecului negocierilor bilaterale comerciale SUA-China. Reuniunea a avut semnificații strategice deosebite și a abordat teme de pe poziții ce merită remarcate, în perspectiva reașezării lumii de mâine. Dacă SUA a fost elefantul din încăpere la fiecare etapă a negocierilor - prezentă în critici, referințe dar și în abordări concordonte din partea UE - marele absent total din această reuniune, care a vorbit despre guvernanța globală și multilateralism, a fost Rusia, pe care orice formula euro-asiatică a unui proiect sino-european cu dublu sens și reciprocitate o scoate definitiv din joc din cauza liniei geografice mai sudice a drumurilor, a portanței economice reduse a Rusiei și a relevanței globale în scădere, în ciuda tolerării sale de către toți cei trei mari actori globali și a evitării nefăcutelor militariste și geopolitice care strică acorduri fără a reuși să construiască nimic în loc.
Cel mai important pas l-a reprezentat dorința liderilor europeni ca relația cu China să respecte unitatea europeană. Reuniunea a făcut referiri critice la adresa Italiei, aflată în suferință economică majoră, în criză și în formă slabă, dar fiind primul stat din G7 care a salutat proiectul Belt and Road, numit și Noul Drum al Mătăsii. A fost criticată, în egală măsură, și formula celor 16 state europene din Europa Centrală și de Est, 11 dintre ele membre ale UE, care ar fi achiesat la proiect și ar fi luat fără discernământ banii chinezi, în ciuda dependenței crescute determinate de un asemenea pas.
Departe de a fi o formula de aliere sinoeuropeană în raport sau în opoziție cu SUA, reuniunea a mai relevat dorința UE de a nu fi prinsă în războiul comercial dintre cei doi actori, de a-și păstra independența decizională - dar ținând cont de relația securitară privilegiată cu SUA - dar și de a nu fi pusă să aleagă între cei doi actori majori globali. Unitatea Europei și relevanța globală a UE, a principiilor și regulilor sale a fost, de asemenea, relevată cua ceastă ocazie. E adevărat că, la nivel practic, vizita a fost una bilaterală în Franța care a fost și singura care a câștigat investiții și a vândut 300 de aparate Airbus, cu contracte semnate în multiple alte domenii industriale. Nu a profitat de acorduri și bunpăvoința chineză întreaga Europă.
Liderii europeni au evitat cu atenție în public temele contondente și de divergență față de China și președintele Xi, chiar dacă au relevat nevoia ca China să respecte valorile și principiile europene. Dacă tema centrală a discuțiilor a fost multilateralismul și guvernanța globală, pe dimensiunea proiectului Belt and Road, europenii nu s-au sfiit să-și arate rezervele și să ceară o formă de reciprocitate în investiții și accesul la piața chineză, așa cum beneficiază China în UE. De altfel, aici postura reprezentanților UE a fost similară cu cea americană, suprapunând cerințe și presiuni de reformă a pieței chineze și deschidere chiar peste solicitările americane din negocierile comerciale în curs, cele blocate în impas chiar înaintea acestei vizite.
Francois Macron s-a profilat drept lider european, tot mai vizibil, după retragerea pas cu pas a doamnei Merkel din prim-plan, chiar dacă slăbiciunile industriei franceze, a împrumuturilor și deficitului rămân majore. Dar în contextul protestelor „vestelor galbene”, vizita a fost un adevărat și meritat triumf. Cei trei lideri europeni au avut mare grijă să nu se profileze drept susținători ai unei alianțe de orice tip împotriva politicilor americane, indiferent de criticile similare ale ambilor actori față de politicile izolaționiste ale lui Donald Trump, retragerea din leadershipul global și din acorduri comerciale globale. Din contra, apariția documentelor UE în ajunul vizitei, care califică China drept „rival sistemic”, competitor economic și comercial respectiv rival geopolitic și tehnologic compensează o asemenea speculație, iar lista de poziții contondente ale UE față de China, dublate de pozițiile divergente ale lui Macron față de Beijing sunt suficient de importante pentru a evita o interpretare nefericită. Nu e mai puțin adevărat că, în subsidiar, China președintelui Xi își dorește o formulă pragmatică a relațiilor, fără abordări politice sau ideologice, iar tranzacționismul președintelui Macron - care-și dorește, totuși, reforme orientate spre piață și spre economia europeană - să nu-l încurajeze. Mai mult, există, fără drept de tăgadă, speranța, dacă nu elemente mai clare, de înclinație europeană pentru ca președintele Xi să fie încurajat că, într-o zi, UE să poată aborda mai deschis și să se apropie de China în detrimentul Washingtonului. Respectul pentru Europa Unită e un pas important concedat de către Beijing, mai ales că Xi nu crede decât în relații bilaterale, în timp ce referința constantă la valori și intransigența europenilor față de acțiunile agresive și nepotrivite ale Chinei – interne și externe – și coincidența pozițiilor cu cele ale SUA pe această direcție, au fost relevante.
Oricât s-ar aștepta cineva la o ruptură, sau chiar ar genera-o inundând cu bani și investiții unele state europene mai slabe de înger și în mari nevoi financiare, China a trebuit să constate forța valorilor comune și abordărilor consecvente ale SUA și Europei, în ciuda diferențelor de manieră de a prezenta lucrurile. Oricât de diplomat, dechis și empatic ar fi fost Emmanuel Macron la primire și oricât ar fi fost evitate în spațiul public criticile la politicile Chinei, europenii s-au pronunțat unanim pe aceeași direcție cu americanii și au reproșat aceleași lucruri, dar fără a trânti ușa. Într-adevăr, China e un foarte important partener comercial al UE, dar acest lucru nu permite eludarea componentei securitare și de apărare, dar și cea a dimensiunii strategice pe care Bruxellesul, Parisul și Berlinul le împart cu Washingtonul.
Recomandările noastre
