Mai multe sute de mii de persoane care au solicitat anularea Brexitului sau organizarea unui al doilea referendum au manifestat sâmbătă în centrul Londrei. Participanţii au desfăşurat pancarte, proclamând că „Cel mai bun acord este niciun Brexit!” şi „Cerem o consultare populară!”. În paralel, petiţia lansată în această săptămână pentru anularea Brexitului a strâns în doar trei zile 4 milioane de semnături, după apelul lansat de premierul Theresa May deputaţilor de a ratifica acordul de retragere din UE.
Însă, aşa cum dezvăluiau mai multe ziare britanice, dintre cele patru milioane de semnături, mai bine de jumătate aparţin unor persoane din afara Marii Britanii, inclusiv din Rusia sau Arabia Saudită.
Theresa May a exclus în mai multe rânduri organizarea unui nou referendum pentru sau împotriva Brexitului, apreciind că aceasta ar agrava divizările şi ar fragiliza sprijinul democraţiei. Potrivit susţinătorilor Brexitului, un al doilea referendum ar declanşa o criză constituţională majoră.
La aceasta s-ar adăuga şi criza morală provocată de încălcarea voinţei populare exprimate prin vot direct. Pe 23 iunie 2016, britanicii s-au exprimat cu 52% - 48% pentru ieşirea din Uniunea Europeană. De atunci au urmat doi ani de pertractări, propagandă şi presiuni pentru a răsturna acest vot.
În încercarea de a-şi salva scaunul, Theresa May a ameninţat că dacă acordul său cu UE nu va fi supus a treia oară votului Parlamentului de la Londra, atunci ea ar putea solicita Bruxelles-ului revocarea Brexitului. Această afirmaţie a provocat furia militanţilor pentru o ieşire „dură” din UE, care au lansat o mişcare de schimbare a lui May din fruntea guvernului.