Lovitură dură pentru Dragnea! Dosarul ar putea fi gata în câteva luni. Decizia care schimbă totul în dosarul angajărilor fictive

Lovitură dură pentru Dragnea! Dosarul ar putea fi gata în câteva luni. Decizia care schimbă totul în dosarul angajărilor fictive

Instanţa supremă a anunțat că magistratul Luciana Mera, care se pensionează în luna iunie și care face parte din completul de cinci judecători care se ocupă de dosarul angajărilor fictime din Teleorman nu a fost înlocuită.

Dosarul angajărilor fictive, în care Liviu Dragnea este acuzat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, sentință pe care șeful PSD a contestat-o, ar putea să se finalizeze până în vară, dată la care magistrata Luciana Mera urmează să se pensioneze, potrivit Digi24.ro.

„În cazul eliberării din funcţie a unui judecător care face parte din completul de 5 judecători sau a unui judecător supleant, preşedintele ori, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, un judecător sau, după caz, un judecător supleant", arată Regulamentului de organizare si functionare administrativă a instanţei.

Judecătorul Luciana Mera a depus luna trecută solicitarea de eliberare din funcție prin pensionare, începând cu data de 1 iunie, când va îndeplini condiția minimă pentru a putea solicita semnarea decretului pensionării.

La ultimul termen de judecată al procesului angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman s-au pus în discuție probele și au fost admise o parte dintre ele, printre care audierea a cinci martori și reaudierea a trei dintre inculpați, inclusiv a lui Liviu Dragnea.

Toate aceste persoane au fost citate pentru termenul stabilit pentru 18 martie.