Arderile de vegetație, scăpate de sub control, fac prăpăd în Delta Dunării. Pericol pentru comunități
- Feri Predescu
- 9 martie 2019, 19:15
Zeci de hectare de vegetație uscată, vie, anexe gospodărești, baloți de paie au ars, astăzi, în județul Tulcea în urma arderilor necontrolate provocate de persoane care au pus focul intenționat. Nu au existat victime omenești, iar numărul animalelor și păsărilor sălbatice care au murit carbonizate nu este cunoscut.
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea au fost solicitați, astăzi, să intervină la 15 incendii de miriște. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Florentin Daciu, au ars aproape 90 hectare de vegetație uscată și vie, două anexe gospodărești, aproximativ 60 metri pătrați dintr-o casă, 200 metri de gard și 100 de baloți de lucernă.
Arderile necontrolate de vegetație au continuat și astăzi, punând în pericol comunități întregi.Pompierii din turele libere au intervenit în sprijinul colegilor aflați în turele de serviciu. Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au sprijinit cei 80 de pompieri militari la intervenții. Au fost salvate zeci de case și culturi agricole din calea flăcărilor. Nu au fost înregistrate victime omenești însă este posibil ca multe animale mici și păsări aflate în această perioadă la cuibărit să fi murit carbonizate.