Reabilitarea Spitalului Municipal Medgidia, investiție suportată de Ambasada SUA la București

Reabilitarea Spitalului Municipal Medgidia, investiție suportată de Ambasada SUA la București

Blocul Materno-Infantil al Spitalului Municipal Medgidia va fi reabilitat cu fonduri suportate în totalitate de Ambasada SUA la București. Lucrările au început în prezența reprezentanților corpului diplomatic american și a autorităților locale.

Primăria Municipiului Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia, au găzduit, ieri, evenimentul de începere a lucrărilor de reabilitare a blocului maternofetal aflat în incinta Spitalului Municipal Medgidia. Investiția este suportată în totalitate de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București și vizează lucrări de reabilitare pentru o sală de operații, două săli de nașteri aseptice, o sală de nașteri septică, cameră resuscitare nou-născuți, salon preoperator, salon postoperator, grupuri sanitare, cabinet personal medical, vestiare și dușuri personal, dependințe funcționale.

Potrivit primăriei Medgidia, “la eveniment au fost prezenți Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA, Excelenţa Sa, doamna Abigail Rupp; Șeful Biroului SUA de Colaborare Militară, domnul colonel Steve Klingman; Ofițerul Relații Bilaterale, domnul Bradford Stark; Șeful Secției Obstretică și Ginecologie, domnul Mihail Cocoș; managerul Spitalului Municipal Medgidia, domnul Eugen Aglițoiu și edilul Municipiului Medgidia, domnul Valentin Vrabie.”

„Viața fiecăruia dintre noi începe în blocul maternofetal. Din acest motiv, Guvernul Statelor Unite ale Americii și Departamentul de Apărare SUA vor contribui la îmbunătățirea sistemului de sănătate românesc. Acest proiect face parte din categoria acțiunilor umanitare susținute financiar prin activitatea Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii de peste 20 de ani. Suntem recunoscători domnului primar Valentin Vrabie,reprezentanților Spitalului Municipal și comunității locale pentru tot sprijinul acordat.”, a declarat Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice a SUA, Abigail Rupp.

 

„Contribuția autorității locale a fost de întocmire a tuturor documentelor necesare, avizelor și autorizațiilor pentru ca această lucrare să se realizeze în condiții legale. Până la jumătatea anului 2020, Spitalul Municipal Medgidia va beneficia de investiții în valoare de 12 milioane de euro, devenind în acest mod ultramodern.”, a afirmat și primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie.