Augustin Lazăr, critici dure pentru OUG 7: „Amplifică incertitudinea reglementării legilor justiției”

Augustin Lazăr, critici dure pentru OUG 7: „Amplifică incertitudinea reglementării legilor justiției”

Augustin Lazăr, procurorul general al României, a criticat dur OUG 7, spunând că o astfel de măsură sporește incertitudinea reglementării legilor.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a criticat, marți, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, noul proiect de OUG pregătit de guvern care ar urma să modifice OUG 7, prin care s-au adus o serie de modificări legile justiției, respinse de magistrați. Întrebat cum ar trebuie să arate avizul CSM în ce privește noul proiect de ordonanță, Augustin Lazăr a pledat pentru aviz negativ.

„Aviz negativ, evident. Ar fi a patra ordonanță de urgență care ar amplifica și mai mult incertitudinea reglementării legilor justiției. Aceasta după ce anul trecut lucrurile au fost clarificate printr-un proces laborios la Parlament, iar legile justiției au dobândit un anume contur. Acum vine Executivul care, prin a patra ordonanță de urgență vrea să ajusteze legile justiției.

De ce deranjează pe magistrați această acțiune? Îngrijorarea este determinată de incertitudinea cadrului legal în care lucrăm. Magistrații sunt oameni care reflectează asupra legii, ei vor să știe care le este statutul legal, cum ar trebui să acționeze conform legii. Și iată că ne aflăm acum la a patra ordonanță de urgență care este expresia lipsa cooperării loiale cu autoritatea judecătorească”, a declarat Lazăr la CSM