Delerii de ecstasy brand-uit în România au fost trimiși în judecată
- Georgeta Petrovici
- 23 februarie 2019, 12:08
Traficanții de droguri care aduceau narcoticele în România pe la vama Nădlac, au fost trimiși în judecată. Ei sunt singurii din România care își brand-uiau pastilele de ecstasy pe care le distribuiau în cluburile de fițe, cu propriul logo, pentru ca toți consumatorii să recunoască sursa unui produs de calitate.
Traficanții au fost prinși, anul trecut, având asupra lor cea mai mare cantitate de droguri sintetice descoperită de polițiștii români în 2018. În total a fost vorba de 11 kilograme de droguri de mare risc confiscate, cinci persoane arestate și 800 de euro și două autoturisme indisponibilizate, notează aradon.ro.
Polițiștii români antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au colaborat cu autoritățile germane pentru destructurarea unei grupări infracționale ce distribuia cantități mari de droguri, în special în cluburile de noapte din București.Acțiunea a demarat la jumătatea lunii iulie 2018. O lună mai târziu, la Nădlac, oamenii legii au descoperit peste 7 kilograme de comprimate ecstasy (aproximativ 15.000 de comprimate) asupra unui membru al grupării. Drogurile au fost confiscate, iar cel în cauză a fost reținut de D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. O zi mai târziu, au fost efectuate două percheziții domiciliare și au fost realizate trei acțiuni de prindere în flagrant, în București și Constanța. Potrivit Poliției Române „în urma administrării probatoriului, cinci persoane au fost arestate preventiv, iar una a fost plasată sub control judiciar. În total, au fost confiscate 10 kilograme de comprimate ecstasy și un kilogram de cocaină, fiind indisponibilizate, în urma perchezițiilor și a acțiunilor în flagrant, două autoturisme şi 800 de euro. La data de 1 februarie 2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a membrilor grupării, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc și tentativă la infracțiunea de tâlhărie”.