Telenovela Brexit: Theresa May a pierdut sprijinul pentru planul său. Urmează scindarea Partidului Conservator. Pulsul planetei
- Iulian Chifu
- 18 februarie 2019, 00:00
În Parlamentul britanic a fost dezbătută joi seara o nouă moțiune și un set de amendamente la aceasta, legate de Brexit. În condițiile în care Brexitul se apropie vergitinos iar votul principal va avea loc în 27 februarie în Parlament, acest test al situației opțiunilor Legislativului britanic e extrem de important, după cel care a avut loc în final de ianuarie. De această dată, însă, premierul Theresa May nu a fost prezentă în Parlament iar reprezentanții guvernului au ales să nu comenteze votul în nici un fel.
După rezultatul votului, e foarte probabil ca în Downing Street 10, sediul Premierului, să se fi știut și să se fi așteptat deznodământul pe care l-am văzut. Practic, propria moțiune, care nu spunea altceva decât că Parlamentul susține în continuare varianta de Brexit al doamnei May, cu acord care trebuia negociat, a fost respinsă cu 45 de voturi, o marjă extrem de importantă mai ales că vine de la propriul partid. Practic, hard Brexit-erii anunță o ruptură în cadrul Partidului Conservator, la puțin timp după ce Nigel Farage a avertizat că va înființa un nou partid pro-Brexit dacă termenul de 29 martie se amână.
Partidul Conservator al doamnei May este profund divizat și anunță o posibilă sciziune. Nemulțumirea vine din cauza susținerii de către Guvernul May a unui amendament ce menționa respingerea hard Brexit-ului, moțiune votată de Parlament în ianuarie. Astfel, formal, votul împingea în afara opțiunilor pe care le-ar putea îmbrățișa Londra un Brexit fără acord. O variantă pe care această grupare o consideră viabilă, ba chiar dezirabilă. Chiar dacă Premierul May a insistat să nu respingă formal varianta fără acord, totuși această aripă minoritară din Partidul Conservator a sancționat-o la vot joi seară. De fapt, votul de acum nu face decât să măsoare și să verifice opțiunile Parlamentului și posibilitățile unor majorități în cazul Brexitului. Totul până la votul decisiv din 27 februarie, care e obligatoriu pentru Guvern. Totuși, semnalele sunt îngrijorătoare, pentru că trimit din nou la Bruxelles un premier May cu o posibilă soluție alternativă într-o poziție slabă, fără susținere parlamentară. În plus, absența de pe masă a oricărui tip de acord chiar e o problemă majoră subliniată de deputați, inclusiv elemente concrete ale propunerii ce ar trebui să înlocuiască problema back-stop-ului de la frontiera inter-irlandeză Irlanda-Irlanda de Nord, care evită o frontieră întărită între UE și un stat nemembru, cu altceva, o formulă încă nedefinită.
E interesant de văzut și faptul că varianta de amendament al susținătorilor rămânerii în UE a câștigat fără vot, amendamentul fiind retras după ce Guvernul a anunțat că se va plia pe solicitarea pro-europenilor din Parlamentul britanic. E vorba despre un amendament ce obligă Guvernul să prezinte cel mai recent briefing a ceea ce înseamnă implicațiile unui Brexit fără acord pentru comerțul și afacerile britanice. Guvernul va pune la dispoziție acest document, un alt element ce anunță tulburări majore în interiorul conservatorilor, deoarece conținutul e așteptat să fie unul profund îngrijorător. Și acest amendament retras după acceptarea conținutului de către Guvern arată împingerea în margine a hard Brexiter-ilor și o îmbrățișare a unei variante de soft Brexit, cu sprijinul unei părți a laburiștilor.
Totuși, lucrurile sunt departe de a fi clare, pentru că acele voturi nu par să vină. Laburiștii și opoziția e unită, o dovedește și votul la propriul lor amendament, când s-a votat strict pe liniile de partid. Amendamentul laburist al lui Jeremy Corbyn și Keir Starmer cerea ca textul formulei de acord să fie adus de premier pe masă înainte de 27 februarie, în atenția Camerei Comunelor care l-ar putea amenda. Nici amendamentul Partidului Național Scoțian, care voia amânarea cu 3 luni a termenului de 29 martie nu a fost susținut, de data asta nici măcar de către laburiști. Pe un asemenea subiect grav, Parlamentul, ca și societatea britanică, se anunță mai scindată ca niciodată. Iar lipsa unei idei asupra formulei de compromis ce poate fi propusă Bruxellesului e preocupantă și pentru Comisia Europeană – care așteaptă o variantă pe care să poată lucra – și pentru Parlamentul și publicul britanic. Guvernul May pare să împingă la limită orice variantă de acord, forțând o înțelegere intempestivă, de ultimă oră. Criticii cei mai acerbi anti-Brexit susțin că asistăm la un adevărat șantaj la adresa UE cu o variantă, cea a Brexitului fără acord, care ar distruge Marea Britanie, dacă UE nu ar accepta ce i se pune pe masă de la Londra.
Oricum, e un joc al nervilor tari, în care Parlamentul britanic nu mai dorește să-i lase spațiu doamnei May și unde nervozitatea crește, împingând spre extreme și populația – vezi demonstrațiile pro-UE și pro-hard Brexit din fața Parlamentului – și parlamentarii de toate culorile, lăsând tot mai puțin spațiu la centru, pentru un acord transpartinic, care să susțină o soluție de Acord al doamnei May. Se anunță două săptămâni complicate până la 27 februarie, apoi un joc la ruleta rusească pe 21 martie, la Consiliul European, care va lua o decizie pe ceea ce va avea atunci pe masă. Iar amânarea termenului de ieșire a Marii Britanii din UE după 29 martie vizează strict existența unei soluție viabile, dar de perspectivă sau situația căderii Guvernului britanic, sau chiar a recursului la un nou referendum, dacă se ajunge acolo.
Oricum, în mod fatidic, totul se va decide în ultima clipă. UE își dorește azi tot mai mult Brexitul, Parlamentul European discută generalizarea votului cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei, pentru decizii de Politică Externă, iar Marea Britanie ține ascunsă varianta de compromis pe care o tot pregătește și care va ajunge publică, cel mai probabil, tot în ultimul moment, în speranța unei forțări de acord din partea UE.