Colombo, Sri Lanka, 7 decembrie 2000. Eram într-o scurtă escală în în marș spre Europa. Acostasem în vechiul Ceylon cu un portcontainer franțuzesc, CMA-CGM Matisse
Cu şase ani înainte fusesem prin India, unde am stat fo patruj' de zile prin Bombay. Astăzi îi zice Mumbay, da’ io am rămas pe stil vechi. Acolo - unde ajunsesem cu cargoul Snagov, dat de mult la fier vechi - am cunoscut un indian bătrân care era mare specialist în extracţia de bătături. Avea moşu' o soluţie cu care te ungea pe ele, să le înmoaie, şi un pai cu care, la propriu, sugea, pur şi simplu, rădăcina bătăturii. Mi s-a părut fascinant. Nu mai țiu minte de unde până unde l-am întrebat cum vede el povestea lu' Buddha şi mi-a povestit-o gazetăreşte. Cică, Buddha, după ce fusese ditamai cocalaru' de bani gata, se hotărâse să trăiscă numa' cu ce-i dădea lumea de haleală. Şi cum lumea nu-i dădea, că era rea, ajunsese să trăiască doar cu un bob de mei pe zi. Până când, de foame, în pragul inaniției, a avut o revelaţie. Că, de fapt, e prostie ce face el. După care s-a apucat, la modul cel mai serios, de cardeală şi cocârţ, başca femei. Şi a murit gras şi fericit tare. De atunci şi simpatia mea pentru divinitatea obeză. În poza asta, dacă l-am identificat corect, cre' că Buddha e înfăţişat în perioada când făcea foamea ca fraieru'. Apropo, e vro asemănare între noi?
Recomandările noastre
